Sari la conținut

Crucea Roşie Română a întrerupt circulaţia în Capitală!

sursa foto: Facebook

Crucea Roşie Română a întrerupt circulaţia în Capitală! Traficul rutier pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în zona Dalles, a fost întrerupt miercuri timp de două minute, pentru o acţiune menită să atragă atenţia asupra importanţei vitale pe care o poate avea în anumite situaţii cunoaşterea manevrelor de resuscitare.

Adrian Halpert, director general al CRR, a declarat cu acest prilej că manifestarea este prilejuită de Ziua Mondială a Resuscitării, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei asimilării cunoştinţelor privind primul ajutor de către toată lumea.

Ziua Mondială a Resuscitării

„Organizăm această manifestare cu ocazia Zilei de 16 octombrie, Ziua Mondială a Resuscitării, cu scopul de a atenţia asupra importanţei asimilării cunoştinţelor privind primul ajutor de către toţi dintre noi. De ce e important, pentru că ne referim la resuscitare.

De exemplu, pentru că medicii spun că dacă reuşeşti să intervii în primele secunde ale unui stop cardiac, şansele cresc de trei ori ca omul respectiv să poată fi resuscitat. Aceste cunoştinţe pot face diferenţa între viaţă şi moarte, într-o situaţie de criză. De aceea, cred că e important ca fiecare dintre noi să conştientizeze importanţa acestor cunoştinţe”, a precizat Halpert.

El a adăugat că întreruperea circulaţiei rutiere pe bulevardul menţionat, pentru două minute, a fost o decizie luată cu acordul Primăriei Capitalei şi Poliţiei Capitalei.

60 de voluntari la flashmobul Resuscitării

„Nu poţi să atragi atenţia asupra unei cauze, decât dacă o îmbraci într-o poveste. Şi atunci, am discutat cu Primăria Capitalei şi cu Poliţia Capitalei şi întrerupem circulaţia pe trecerea de pietoni de la Sala Dalles, timp de două minute, timp în care voluntarii noştri vor dansa pe muzica formaţiei Barbarosa şi vor exemplifica cu o intervenţie de prim ajutor, cu manechinele pe care le vedeţi”, a menţionat directorul CRR, potrivit Agerpres.

La Flashmobul Resuscitării au participat 60 de voluntari ai Crucii Roşii, care au efectuat astfel de manevre pe manechine, în mijlocul străzii. Două ambulanţe, complet echipate, ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti al Crucii Roşii Române s-au aflat la faţa locului.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel