Sari la conținut

Românii se înghesuie la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Zeci de credincioși au avut nevoie de îngrijiri medicale

Pelerinaj Sfanta Parascheva
Sursa foto: captura video Doxologia
Pelerinajul la Sfanta Parascheva, Iasi, octombrie, 2024

Românii se înghesuie la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Zeci de credincioși au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar alții au ajuns la spital.

Peste 44.000 de pelerini sosiți la Iași au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Potrivit Jandarmeriei, timpul de așteptare a crescut la șase ore.

Pelerinajul la Sfanta Parascheva, Iasi, octombrie, 2024

60 de persoane a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au fost duse la spital.
De aseară, credincioșii se pot închina și la moaștele Sfântului Pantelimon, aduse de pe Muntele Athos.

Acestea au fost așezate lângă cele ale Cuvioasei Parascheva, în baldachinul special amenajat, ca în fiecare an, în curtea Catedralei Mitropolitane.

Oamenii care au venit din toată țara spun că au făcut-o cu speranță și încredere în mai bine.

Pelerinaj Sfanta Parascheva 2024

Pelerinaj Sfanta Parascheva
Sursa foto: captura video Doxologia

„Pentru sănătatea familiei – copii, nepoți și mamă. Și speranță am, toată nădejdea că se va împlini”, spune un credincios.
Un altul spune că „așteptarea a fost minunată, mai ales că am făcut o pauză de câțiva ani, n-am mai reușit să ajung la Sfânta Cuvioasă Parascheva, și bucuria reîntâlnirii a fost… zbor, pur și simplu, de bucurie”.
„Cu rugăciuni de sănătate, de împlinire – să fie bine pentru familie, pentru… în general, în viață”, mai spune un altul.

Unul dintre momentele principale ale pelerinajului, procesiunea Calea Sfinților, se va derula mâine seară, de la ora 19:00, pe străzile municipiului Iași, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel