Sari la conținut

Medic român, despre cancerul de colon: Nu e genetic cancerul la mine, că am făcut teste

cancerul colorectal
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
totul despre cancerul colorectal

Medic român, despre cancerul de colon: Nu e genetic cancerul la mine, că am făcut teste

Chiar dacă sunt medici, mulți dintre ei sunt diagnosticați cu boli grave și le oferă oamenilor informații prețioase despre experiențele lor.

Nu de puține ori, dr. Monica Pop a vorbit despre boala care a răpus-o în urmă cu 10 ani. Ea a fost diagnosticată cu cancer la colon. Acum a vorbit despre starea sa de sănătate.

Monica Pop, medic oftalmolog, a declarat că, în urma testelor efectuate, cancerul nu este de natură genetică în cazul ei. Totuși, a subliniat că fiecare persoană are aceste celule, care pot deveni active în orice moment.

Investigații preventive

Medicul oftalmolog recomandă ca toată lumea să efectueze investigații preventive din timp, în loc să aștepte până în momentele critice.

„Nu e genetic cancerul la mine, că am făcut teste. Dar fiecare om are aceste celule. Alea, când găsesc terenul, se unesc și fac o tumoare. Nu sunt un exemplu pozitiv, pentru că nu m-am dus când trebuia. Aveam tulburări digestive și am crezut tot timpul că am un colon iritabil”, spune dr. Pop.

Monica Pop: Pentru că e mult stres

Dr. Monica Pop
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

„Aveam o prietenă care mi-a tot spus să merg să-mi fac o ecografie. Până într-o zi, când am făcut o peritonită și am avut niște dureri așa mari… M-am dus la urgență și, când s-a apropiat Mircea Beuran, i-am spus: «Dacă pui mâna pe mine, te omor!» Așa dureri mari aveam!

Mi-a făcut o morfină, m-a operat atunci și am șase operații până acum. Nu am cuvinte să vă spun cum s-au purtat Mircea Beuran, domnul profesor Irinel Popescu și oncologii. Cu doamna profesor Rodica Anghel am fost colegă de grupă în preclinic”, mai spune dr. Monica Pop.

Medicul spune că la noi în țară există medici extraordinari, care reușesc să păcălească aceste boli grave.

„Oameni extraordinari! Am văzut că nu se mai moare, așa, de cancer. Aș vrea să nu mai spună niciodată, nimeni, că e boală necruțătoare. E o boală gravă, severă, tratabilă și suntem aici șase medici care avem acest diagnostic și toți suntem la lucru”, a declarat ea pentru viva.ro.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel