Sari la conținut

Cum îți poți dubla pensia. Mulți au ajuns la sume record în acest fel

pensie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
pensie sociala

Cum îți poți dubla pensia. Conturile de pensii Pilon II, deținute de peste 8 milioane de români, au atins o valoare record. Conform datelor oficiale, suma totală acumulată în aceste conturi a ajuns la 150 de miliarde de lei, o parte semnificativă provenind din contribuțiile obligatorii și câștigurile aduse de investițiile realizate din aceste fonduri.

În același timp, tot mai mulți români aleg să contribuie și la Pilonul III, un sistem facultativ, pentru a-și asigura venituri suplimentare la bătrânețe.

Pilonul II de pensii este administrat privat și obligatoriu pentru angajați, iar contribuțiile se fac automat din salariu. În prezent, 8,2 milioane de români au conturi în acest sistem, iar suma totală acumulată a ajuns la aproape 150 de miliarde de lei. Din această valoare, o treime reprezintă câștigurile obținute prin investițiile fondurilor. În medie, fiecare cont Pilon II are în prezent aproximativ 18.300 de lei, echivalentul a puțin peste 3.600 de euro.

Cum îți poți dubla pensia. De ce să contribui și la Pilonul III de pensii?

Pe lângă Pilonul II, românii pot alege să contribuie voluntar și la Pilonul III, care oferă posibilitatea de a adăuga fonduri suplimentare pentru pensie. Acest pilon facultativ a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la peste 782.000 de participanți, cu 80.000 mai mulți față de aceeași perioadă din 2023. Valoarea conturilor din Pilonul III a crescut cu 30%, atingând 5,5 miliarde de lei, o creștere de peste 1 miliard de lei în ultimul an.

Contribuția la Pilonul III devine tot mai populară, deoarece pensia oferită de stat (Pilon I) este considerată insuficientă. George Moț, fondatorul unei platforme de pensii private, explică: „Motivul pentru care oamenii aleg să-și suplimenteze veniturile cu Pilonul III este faptul că pensia de la stat este insuficientă. Ne așteptăm la o rată de înlocuire de aproximativ 40%, adică la pensie vom primi mai puțin de jumătate din venitul nostru anterior.”

Cât poți economisi la Pilonul III?

Unul dintre avantajele Pilonului III este flexibilitatea, neexistând o limită de vârstă pentru aderare. De exemplu, dacă începi să economisești la 40 de ani și contribui lunar cu 300 de lei, în decurs de 20 de ani ai putea acumula o sumă totală de aproximativ 120.000 de lei, conform proiecțiilor unei platforme de specialitate.

În cazul unui tânăr de 20 de ani, care contribuie regulat la Pilonul III timp de 40 de ani, suma finală ar putea ajunge la aproape 850.000 de lei, în cel mai optimist scenariu. Acest lucru subliniază importanța începerii economiilor cât mai devreme pentru a obține beneficii maxime la pensionare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel