Sari la conținut

Când pică Moșii de toamnă în 2024? Ce tradiții trebuie să respecți în Sâmbăta Morților?

Moșii de toamna 2024
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Moșii de toamna

Moșii de toamnă din 2024, sau Sâmbăta Morților, vor fi celebrați pe 2 noiembrie. Aceasta este una dintre cele trei zile de pomenire a morților stabilite de Biserica Ortodoxă Română, celelalte fiind Moșii de iarnă și de vară. În această zi, creștinii ortodocși participă la slujbe religioase și vizitează mormintele celor dragi, oferind rugăciuni și ofrande pentru sufletele celor decedați, respectând tradiții legate de pomenirea morților înainte de Postul Crăciunului.

În 2024, Moșii de toamnă vor fi celebrați sâmbătă, 2 noiembrie, zi în care credincioșii participă la slujbe în biserici și se roagă pentru cei decedați.

Ce este bine să faci de Moșii de toamnă 2024

De Moșii de toamnă, creștinii respectă ritualuri menite să aducă liniște și pace sufletească atât celor care nu mai sunt printre noi, cât și lor înșiși.

În cele mai multe zone din țară, creștinii merg la biserică cu pachete de mâncare și colivă, pentru a le împărți persoanelor nevoiașe. Scopul acestui gest este de a-i pomeni pe cei dragi care au plecat din această lume.

Ca și în ceilalți ani, și în 2024 tradiția spune că în această zi de Moșii de toamnă, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați.

Potrivit ritualului și rânduielii bisericii, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Se spune că este bine să se aprindă cel puțin două lumânări, pentru a încălzi sufletele celor decedați.

Moșii de iarnă și Sâmbăta Morților

Ce nu este bine să faci de Moșii de toamnă?

Pentru oamenii care cred în superstiții, de Moșii de toamnă se respectă câteva interdicții și obiceiuri. Iată câteva dintre cele mai populare:

  • În această perioadă nu se circulă noaptea, întrucât sufletele morților colindă neîncetat. Se crede că cel mai periculos este să te plimbi în noaptea din ajun și de Moși, când sufletele se întorc în morminte;
  • În Sâmbăta Morților, femeile nu dau cu mătura, ca să nu ridice praful în ochii răposaților;
  • De asemenea, nu se spală, nu se coasă și nu se duce gunoiul, ca să nu se așeze praf pe mâncarea care se dă drept ofrandă;
  • O altă superstiție spune că nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată de Moși. Se crede că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele;
  • Totodată, nu este bine să faci vizite pe 4 noiembrie, decât dacă mergi să dai alimente de pomană;
  • Tradiția mai spune că nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel