Sari la conținut

ANCHETĂ. Ambulanțierii la cafea, în benzinărie cu pacienta pe targă

ambulanta
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

O anchetă disciplinară a fost demarată la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, după ce un echipaj medical aflat în misiune a staționat mai bine de 30 de minute într-o benzinărie.

Echipajul transporta o pacientă de la Târgu Jiu la un spital din Capitală, iar în județul Vâlcea s-a întâlnit cu o altă ambulanță care se întorcea de la București. În tot acest timp, personalul a decis să stea la o cafea. Potrivit regulamentelor şi protocoalelor în vigoare, astfel de pauze sunt interzise.

„Socializare” la cafea, cu pacienta pe targă

Incidentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, într-o benzinărie din județul Vâlcea. Echipajul medical care plecase din Târgu-Jiu trebuia să ducă urgent o pacientă cu fractură la picior la un spital din Capitală pentru operaţie.

Pe drum, echipajul care se afla în misiune s-a întâlnit cu un alt echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Gorj, care se întorcea de la București, după ce transportase un bolnav. Personalul a decis să rămână împreună la o cafea, în benzinărie.

În tot acest timp, pacienta, care trebuia să fie dusă la București și să intre în sala de operație, aștepta în ambulanță. Potrivit datelor de pe GPS, echipajul medical a stat 30 de minute în benzinărie.

Anchetă disciplinară

La scurt timp după ce s-a aflat de acest incident, conducerea Serviciului de Ambulanță Gorj a demarat o cercetare disciplinară, iar toate persoanele implicate au fost audiate. Şoferul şi asistenta respectivă sunt acum în concediu de odihnă programat, însă la întoarcere, vor da explicaţii pentru cele întâmplate.

Potrivit presei locale, totul s-a aflat după ce pacienta de pe targă s-a panicat că a rămas singură în ambulanță și a sunat o cunoștiință de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj pentru a întreba ce se întâmplă. După cum transmite Antena 3 CNN, rezultatele anchetei interne ar putea fi aflate săptămâna viitoare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel