Sari la conținut

Fundația Baylor Marea Neagră recunoscută pentru leadership în sănătate la European Health Forum Gastein 2024

Fundația Baylor Marea Neagră a fost onorată cu Premiul II pentru Leadership în Sănătate în cadrul prestigioasei ceremonii de decernare a premiilor European Health Leadership Award, organizată la Forumul European de Sănătate Gastein (EHFG) 2024.

Premiul a fost acordat pentru un proiect inovator prin care Fundația Baylor a asistat peste 5.500 de refugiați ucraineni, oferind îngrijiri esențiale pentru afecțiuni acute și cronice. Inițiat în urmă cu trei ani, proiectul a început la punctul de trecere a frontierei Isaccea și s-a extins ulterior în Constanța, oferind sprijin crucial mamelor tinere, nou-născuților și copiilor de vârstă preșcolară.

„Echipa noastră și-a asumat de la bun început rolul de a oferi ajutor concret și îndrumare celor care aveau nevoie urgentă de asistență medicală. Continuăm această misiune și astăzi, întrucât este răspunsul firesc și uman pe care îl putem avea în fața unei populații atât de vulnerabile. În aceste vremuri dificile, ne-am extins activitatea, rămânând în prima linie încă de la izbucnirea războiului, sprijinind constant persoanele refugiate din calea conflictului”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, Directorul Executiv al Fundației Baylor Marea Neagră.

Ceremonia de premiere a fost prezidată de Clemens Martin Auer, Președintele EHFG, și s-a desfășurat în cadrul Centrului de Presă al conferinței. Juriul a subliniat dificultatea procesului de selecție a câștigătorilor, dar a remarcat impactul semnificativ al inițiativei Fundației Baylor, care a demonstrat un răspuns rapid și eficient la provocările de sănătate apărute din cauza conflictului din Ucraina și crizei refugiaților.

Contribuții internaționale notabile

„Această recunoaștere internațională ne-a surprins într-un mod foarte plăcut, deoarece suntem obișnuiți să primim aprecieri doar din partea celor care beneficiază de serviciile noastre – în acest caz, refugiații din Ucraina. Deși am obținut locul II, am simțit că am câștigat! Suntem deosebit de încântați de această recunoaștere și de faptul că partenerul nostru, Texas Children’s Hospital, a fost alături de noi, oferind finanțarea necesară pentru derularea acestui program vital. Această colaborare a fost cheia succesului nostru,” a declarat Ștefania Mihale, Director de Dezvoltare Programe Medicale la Fundația Baylor.

Contextul crizei refugiaților ucraineni

În urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei, Europa s-a confruntat cu una dintre cele mai mari crize de refugiați de la Al Doilea Război Mondial. Până în septembrie 2024, peste 6 milioane de refugiați ucraineni au fost înregistrați în întreaga Europă, România fiind una dintre primele 10 destinații preferate de aceștia. Uniunea Europeană a activat Directiva de Protecție Temporară, oferind refugiaților drepturi extinse, inclusiv acces la servicii medicale până în februarie 2026.

Provocarea de a asigura asistență medicală adecvată pentru această populație strămutată a testat capacitățile sistemelor de sănătate din întreaga Europă. În acest context, Fundația Baylor Marea Neagră, în parteneriat cu Texas Children’s Hospital, a lansat un program de asistență de urgență pentru refugiați, în aprilie 2022, oferind sprijin imediat și de lungă durată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel