Sari la conținut

Avertismentul epidemiologilor: Medicii și pacienții se vor îmbolnăvi de gripă unii pe alții

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Campania de vaccinare antigripală este în desfășurare, iar persoanele care doresc să se imunizeze trebuie să viziteze cabinetul medicului de familie. Cadrele medicale, deși beneficiază de vaccin gratuit, nu primesc serul în spital, ceea ce ar putea reprezenta o problemă, conform dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog la Institutul Inimii din Cluj Napoca. Acesta subliniază necesitatea de a face vaccinarea mai accesibilă.

Până acum doi ani, cadrele medicale erau vaccinate în cadrul unităților sanitare unde își desfășurau activitatea. Vaccinurile erau furnizate de Direcțiile de Sănătate Publică direct spitalelor, iar imunizarea se făcea simplu și rapid. Practic, medicii se puteau vaccina oricând aveau cinci minute libere. Dr. Florin Roșu, medic infecționist și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a precizat pentru „Adevărul” că procedura, cât a existat și a funcționat, a fost una foarte transparentă.

„Aveam în permanență o evidență clară a vaccinării, a personalului vaccinat și nevaccinat. Practic, în fiecare sezon, aveam o imagine a gradului de vaccinare a cadrelor medicale din spitalul nostru, iar acest aspect este unul foarte important mai ales într-un spital de boli infecțioase”.

„Se făcea înainte o listă în cadrul spitalului cu medicii care vor să se imunizeze. Lista era trimisă la DSP, iar DSP ne trimitea vaccinurile”, explică dr. Alexandru Coman procedura. „Iar oamenii chiar se vaccinau, pentru că noi suntem foarte expuși riscului de îmbolnăvire. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă cinci asistente s-ar fi îmbolnăvit în același timp și ar fi trebuit să stea acasă. Nu am fi putut funcționa așa”, spune și dr. Coman.

Procedura greoaie de obținere a vaccinului

gripa
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ce se întâmplă în prezent? Vaccinarea cadrelor medicale nu se mai efectuează în spital, ci în cabinetul medicului de familie sau în cabinetulmedicului specialist care are contract cu Casa Națională de Asdigurări. Medicii sunt imunizați, practic, la fel ca orice alt cetățean.

„Pentru noi vaccinul este gratuit. Însă, pentru a beneficia de gratuitate, acum trebuie să mă duc la medicul de familie și să obțin o rețetă. Apoi, cu această rețetă mă duc la farmacie să-mi procur vaccinul. Apoi, trebuie să mă întorc în cabinetul medicului de familie pentru a mă vaccina”, continuă medicul epidemiolog.

Însă acest proces îți poate „mânca” chiar și jumătate de zi, este greoi, cere timp și energie. Iar medicii nu prea au timp la dispoziție să fie plimbați pe drumuri.

„E prea complicat, după părerea mea. Mama mea, de exemplu, face asta asta pentru că are timp, fiind pensionară. Însă pentru mine orice oră contează. Ce soluție am găsit pentru a mai economisi puțin timp? Renunț la gratuitate, mă duc și-mi cumpăr vaccinul din farmacie și mă imunizez la medicul de familie”, mai spune dr. Coman.

Însă nu toate cadrele medicale procedează așa, iar multe persoane, din lipsă de timp, nu se vor mai vaccina deloc.

„Din cauza acestei reglementări, a acestei noi proceduri de imunizare a cadrelor medicale, mulți medici și asistenți vor renunța la a se mai imuniza. Vor merge la risc. Riscul de a intra în contact cu un pacient bolnav și de a se îmbolnăvi”, continuă epidemiologul clujean.

Dr. Alexandru Coman explică faptul că în prezent nu mai are o situație clară a cadrelor medicale imunizate din cadrul Institutului Inimii din Cluj Napoca pentru că, în prezent, fiecare se vaccinează când poate și cum poate.

„Dacă până acum doi ani eu, ca medic epidemiolog de spital, știam care e complianța la vaccinare în spitalul meu, acum nu mai știu. Nu mai știu câți dintre medici sunt vaccinați și câți nu”.

Dr. Florin Roșu: acum nu ma controlez nimic

„Iar să-i punem să se treacă pe o listă este irelevant, căci o declarație pe proprie răspundere nu are nici o valoare. Și ce să le spun? Să vină cu dovezi de la medicul de familie? Nu am cum să fac asta. Prin urmare, noi, în momentul de față, nu mai controlăm gradul de vaccinare în rândul angajaților noștri ”, continuă ideea și medicul infecționist Florin Roșu.

„Înainte, știam totul foarte clar, pentru că noi înșine făceam această imunizare. Iar în funcție de numărul medicilor vaccinați știam cum să-i distribuim pe secții. Nu aș fi trimis, de exemplu, o asistentă nevaccinată în salonul unui pacient cu comorbidități, grav bolnav, tocmai pentru a nu exista riscul ca acesta să se îmbolnăvească la rândul lui. Acum nu mai controlez nimic”, mai spune managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel