Sari la conținut

Start în campania națională de conștientizare a cancerului mamar și importanța screeningului

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Simptome cancer de san

Octombrie este luna dedicată conștientizării cancerului de sân, o inițiativă globală menită să informeze publicul despre importanța prevenției și depistării timpurii a acestei boli. Conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), cancerul mamar afectează femei de toate vârstele, dar cele mai multe cazuri sunt întâlnite la femei cu vârste între 50 și 69 de ani. Această statistică subliniază necesitatea de a încuraja examinările regulate și campaniile de educare pentru a reduce riscurile asociate cu această afecțiune.

În această lună, organizațiile de sănătate publică desfășoară diverse campanii pentru a informa despre factorii de risc, semnele de avertizare și opțiunile de screening disponibile, având scopul de a salva vieți prin diagnosticarea timpurie. Acțiuni precum marșuri, evenimente educaționale și distribuirea de materiale informative sunt planificate pentru a crește conștientizarea publicului.

Factorii de risc care favorizează apariția cancerului mamar

Potrivit statisticilor europene, aproximativ 11,43% din cazurile de cancer mamar apar la femei sub 44 de ani, în timp ce 54% dintre cazuri sunt întâlnite la femeile cu vârsta între 45 și 69 de ani, restul fiind înregistrate la femeile de peste 70 de ani.

Printre factorii de risc care favorizează dezvoltarea acestei afecțiuni se numără: înaintarea în vârstă, obezitatea, consumul de alcool, antecedentele familiale de cancer mamar, expunerea la radiații, debutul precoce al menstruației sau vârsta înaintată la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză.

În România, în 2022 s-au înregistrat 12.685 cazuri noi de cancer de sân

test cancer
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Specialiștii subliniază că incidența cancerului crește odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce mecanismele de reparare celulară devin mai puțin eficiente. În România, conform ECIS (European Cancer Information System), în 2022 s-au înregistrat 12.685 cazuri noi de cancer de sân și 3.877 decese cauzate de această boală, cu o incidență standardizată pe vârstă de 69,4% și o mortalitate de 16,6%.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă screening-ul mamografic pentru femeile între 50 și 69 de ani, întrucât incidența bolii este cea mai mare în această categorie de vârstă. De asemenea, femeile cu vârsta peste 40 de ani sunt încurajate să discute cu medicii despre riscurile proprii legate de cancerul mamar.

„Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”

Campania din această lună poartă sloganul „Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!” și promovează adoptarea Codului European de Luptă Contra Cancerului pentru reducerea riscului individual de boală. Aproximativ 40% dintre cazuri ar putea fi evitate prin:

  • evitarea fumatului;
  • menținerea unei greutăți corporale sănătoase;
  • limitarea consumului de alcool;
  • alăptarea, care reduce riscul de cancer pentru mamă;
  • activitate fizică zilnică;
  • evitarea expunerii la radiații;
  • participarea la programele de screening pentru cancer mamar, cervical și colorectal.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel