Sari la conținut

REMEDIU INEDIT pentru arsurile la stomac. AJUTOR în caz de gastrită

Arsuri la stomac
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Arsuri la stomac, semn de atac de cord

Unul din trei români are o boală digestivă, care apare de regulă din cauza stresului, a dietei dezechilibrate şi a stilului de viaţă haotic.

Alte două cauze frecvente ale afecţiunilor gastrice pot fi abuzul de antiinflamatoare, dar şi infecţia cu bacteria numită Helicobacter pylori, prezentă la peste 60% din populaţie.

Tratamentul formelor uşoare de gastrită se face prin schimbarea dietei şi a stilului de viaţă: mese mici şi dese, evitarea alimentelor iritante (condimente picante, băuturi şi sucuri acidulate, citrice, prăjeli, tocătură, sosuri, rântaşuri, grăsimi de origine animală, dulciuri concentrate), evitarea alcoolului si a fumatului.

 

arsuri la stomac
sursa: arhiva Doctorul Zilei

Remediu inedit recomandat de nutriţionista Mihaela Bilic

Persoanele care se confruntă cu refluxul gastric au la îndemână un remediu simplu şi inedit, potrivit recomandării făcute de medicul nutriționist Mihaela Bilic.

„Știați că…

… Guma de mestecat este un remediu împotriva arsurilor de stomac?

Inventată inițial pentru o respirație plăcut mirositoare, guma de mestecat s-a dovedit a fi de un real ajutor în caz de gastrită și reflux gastroesofagian.

Prin mestecat este stimulată producția de salivă, care are un pH alcalin, iar înghițirea succesivă a acesteia duce la diminuarea acidității gastrice. Tot înghițind repetat se imprimă o direcție clară în circulația sucurilor digestive, dinspre esofag/stomac spre intestin, nu invers!

Un studiu publicat în 2005 în Journal of Dental Research confirmă faptul că a mesteca gumă fără zahăr într-un interval de 15-20 min după masă reduce refluxul gastroesofagian. Mai mult decât atât, guma de mestecat contribuie la neutralizarea acidității din cavitatea bucală și protejează smalțul dinților de eroziune, prevenind apariția cariilor.

Iar dacă sunteți stresați sau nervoși, tot guma de mestecat vă ajută să scăpați de încordare: prin mestecat scade sinteza de cortizol (hormonul stresului). Și decât să vă roadeți unghiile sau să dați iama prin pungile de chipsuri și biscuiți, mai bine gumă de mestecat!

O singură mențiune: evitați produsele mentolate, ele relaxează sfincterul esofagian și cresc riscul de reflux!”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel