Din cuprinsul articolului
Una dintre cele mai populare cântăreţe din Grecia, Marinella, se află la secţia de terapie intensivă după ce a suferit un accident vascular cerebral, în timpul unui concert susţinut la Atena.
Marinella a suferit un „accident vascular cerebral grav” şi se află la terapie intensivă, a precizat spitalul la care a fost internată.
Cântăreaţa, a cărei carieră se întinde pe mai mult de şase decenii, a reprezentat Grecia la concursul Eurovision din 1974, care a fost câştigat de grupul suedez ABBA cu piesa „Waterloo”, aminteşte News.ro.
Accidentul vascular cerebral, a 3-a cauză de deces în lume
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, accidentul vascular cerebral (AVC) este a treia cauză de deces în lume, printre alte boli. Cele mai multe accidente vasculare cerebrale apar într-o formă „tăcută”.
Cea mai frecventă cauză a unui accident vascular cerebral ischemic este un cheag de sânge, depozitele de colesterol sau un spasm care poate întrerupe fluxul de sânge către o anumită parte a creierului.
Ca urmare, apare umflarea țesuturilor din jurul acestei zone. Și deoarece spațiul din craniu este limitat, presiunea intracraniană crește și acest lucru duce la dureri de cap.
7 semne distincte care pot indica un accident vascular cerebral
– ameţeală
– tulburări de mers
– deficiențe de vedere
– dezvoltarea strabismului (strabism)
– defecte de vorbire
– asimetrie facială vizibilă
– senzație de amorțeală și slăbiciune la nivelul membrelor