Sari la conținut

Lege obligatorie pentru toată România. Cine beneficiază de toate serviciile şi produsele oferite și de când intră în vigoare

Stațiune
Sursa foto: ghidul-horeca.ro
Nou lege de care poate beneficia persoanele cu handicap

Lege obligatorie pentru toată România. O nouă lege introduce noi obligativități pentru HoReCa. Aceasta va ajuta la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu handicap.

O nouă lege pentru construirea de căi de acces pentru persoanele cu handicap

Companiile care activează în domeniul HoReCa se pregătesc pentru construirea de căi de acces pentru persoanele cu handicap şi de metode prin care aceştia să poată beneficia de toate serviciile şi produsele oferite.

Legea care stabileşte obligativitatea adoptării acestor măsuri intră în vigoare vara viitoare. În România sunt un milion de persoane cu dizabilităţi, iar, pentru că nu au acces în foarte multe hoteluri, restaurante şi cafenele, 92% dintre cei cu handicap sever nu ies aproape niciodată din casă, explică Sorin Ţaţa, de la Consiliul Naţional al Dizabilităţii.

Proiecte-pilot și operatorii economici

„Nu reușim să înțelegem problemele persoanelor cu dizabilități pentru că nu le vedem pe stradă, și nu le vedem pe stradă pentru că nu pot ieși pe stradă. Atunci există bariera asta de cunoaștere, nu găsim un punct comun în care să ne întâlnim cu toții și rămânem segregați. Deja am demarat proiecte-pilot și operatorii economici mi-au spus la final: domnule, dacă știam că este atât de simplu, ne apucam de foarte mult timp.

În momentul de față, noi ne propunem să aducem la cunoștință operatorilor economici exact ce este de făcut și să-i ghidăm pas cu pas prin labirintul ăsta al accesibilității, care pare foarte complicat. Dar, dacă ai pe cineva care să-ți explice ce înseamnă, atunci este foarte simplu”, a declarat Sorin Ţaţa, potrivit RRA.

Nerespectarea cerinţelor de accesibilitate va putea duce la retragerea de la comercializarea bunurilor şi serviciilor pe tot teritoriul Uniunii Europene şi chiar la închiderea unităţii respective, precizează corespondentul RRA Sorin Cealera.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel