Sari la conținut

De ce este atât de important vaccinul gripal pentru bătrâni? Medic: Sistemul  imunitar devine din ce în ce mai…

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccin antigripal

De ce este atât de important vaccinul gripal cu doză mare de antigene pentru bătrâni?  Potrivit medicilor, vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei și complicațiilor boli.

Prof. Dr. Luiza Spiru, profesor de geriatrie, gerontologie și psihiatria vârstnicilor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Președinte al Fundației Ana Aslan, spune de ce este important vaccinul gripal la vârstnici.

Dr. Luiza Spiru: „Persoanele vârstnice să fie mult mai expuse riscului de a dezvolta complicații severe..”

vaccinare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Pe măsură ce îmbătrânim, sistemul nostru imunitar devine din ce în ce mai vulnerabil. Acest fenomen, cunoscut sub numele de imunosenescență, face ca organismul să fie mai puțin capabil să recunoască și să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a gripei.

De asemenea, fragilitatea fizică, adesea prezentă la vârstnici, limitează capacitatea organismului de a-și reveni după infecții sau alte evenimente stresante. Toate acestea fac ca persoanele vârstnice să fie mult mai expuse riscului de a dezvolta complicații severe, precum pneumonie, infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Este crucial ca vârstnicii să fie vaccinați antigripal în fiecare an, pentru a beneficia de o protecție completă. Vaccinarea nu doar că reduce riscul de a contracta gripa, dar previne și exacerbarea bolilor cronice preexistente, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul, care pot avea consecințe fatale atunci când sunt complicate de o infecție gripală.

Ca specialiști, avem responsabilitatea de a promova și de a încuraja vaccinarea în rândul populațiilor la risc, inclusiv a vârstnicilor, pentru a diminua semnificativ povara bolilor sezoniere și a complicațiilor lor asupra sistemului de sănătate și a societății în ansamblu.”, conchide medicul specialist.

OMS recomandă ca vaccinarea antigripală să fie efectuată înainte de debutul sezonului gripal

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă ca vaccinarea antigripală să fie efectuată înainte de debutul sezonului gripal, în lunile octombrie și noiembrie, pentru a asigura protecția optimă pe durata sezonului.

Vaccinuri gripale îmbunătățite

Totodată, aceste autorităţi sanitare internaționale, împreună cu diverse instituții de sănătate publică și societăți medicale, au emis recomandări și politici specifice pentru vaccinarea antigripală a vârstnicilor . Aceste recomandări subliniază necesitatea utilizării unor vaccinuri gripale îmbunătățite, capabile să ofere o protecție mai eficientă persoanelor vârstnice, al căror sistem imunitar slăbit îi face mai vulnerabili în fața gripei și a complicațiilor asociate.

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt mai expuse riscului de a dezvolta complicații

Prin scăderea capacității organismului de a lupta împotriva infecțiilor odată cu înaintarea în vârstă, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt mai expuse riscului de a dezvolta complicații precum pneumonia, complicații cardiace grave, agravarea bolilor cronice de bază (boli cardiace, pulmonare și metabolice, cum este diabetul) .

Totodată, vârstnicii au adesea comorbidități care îi fac mai vulnerabili la gripă și la complicațiile asociate acesteia, incluzând spitalizări din cauza evenimentelor cardiovasculare și pneumoniei . Doar 1 din 3 persoane cu vârsta peste 70 de ani, spitalizată cu o infecție acută cum este gripa, se recuperează integral după 1 an.

Sanofi anunță disponibilitatea vaccinului gripal Efluelda Tetra® pentru sezonul gripal 2024/2025 în farmaciile din România. Acesta este primul vaccin gripal tetravalent cu doză mare de antigene din România, destinat persoanelor vârstnice, oferind o protecție superioară împotriva gripei și a complicațiilor severe ale acesteiai.

Vaccinul poate fi achiziționat din farmaciile comunitare și din cele din cadrul clinicilor medicale, pe bază de prescripție medicală de la medic, fiind disponibil în regim compensat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel