Sari la conținut

Carmen Brumă: Trei alimente pe care trebuie să le consumăm toamna

Rețete si Vedete

Carmen Brumă a dezvăluit care sunt cele mai bune trei alimente pe care trebuie să le mănânci toamna. Sunt excelente pentru sănătatea ta.

„Top trei alimente pe care trebuie să le consumăm toamna: sfecla – crudă sau coaptă, cu efecte remineralizante, cu efecte foarte bune în combaterea asteniei, cu efecte în susținerea ficatului.

De asemenea, dovleacul o sursă foarte bună de B-uri și betacaroten. Dovleacul te ajută să îți potolești pofta de dulce. Pe locul trei se află strugurii, tot în ideea că au foarte mulți antioxidianți.

Mă refer la strugurii care se coc acum – Ceasla, Hamburg. Au resveratrol mai ales în coajă, de aceea trebuie să-i mâncați cu tot cu coajă. Nu mă refer la strugurii care se găsesc tot timpul anului, ci la cei care se coc acum. Resveratrolul are efecte asupra pielii și părului. Dacă ai probleme cu kilogramele în plus, trebuie să știi că strugurii au mult zahăr. Așa că limitează porția la cât intră într-un pumn ras, adică un ciorchine”, a spus Carmen Brumă, potrivit RadioDcNews.

Rețetă pentru o imunitate de fier

Pentru că toamna și-a intrat în drepturi, Carmen Brumă a oferit o rețeta unui suc energizant care ne ajută să avem o imunitate de fier.

Carmen Brumă iubește cafeaua și a recunoscut cândva că nu poate renunța la acest obicei. O preferă simplă, fără lapte, zahăr sau îndulcitori, însoțită de două pahare cu apă. Vedeta spune că așa trebuie băută cafeaua pentru a ne bucura de efectele sale benefice.

În cazul în care nu îți place cafeaua, există o altă băutură care te umple de energie și are efecte benefice asupra organismului.

„Cafeaua bauta cu moderatie si fara adaosuri are efecte benefice asupra organismului. O data pe saptamana simt insa nevoia de o altfel de „energizare” dimineata, una pe baza de fructe, legume si frunze. Cocktail-ul meu energizant are si alte efecte: antioxidant, stimuleaza metabolismul, imunitatea si ajuta procesul de eliminare a toxinelor.”, spune Carmen Brumă.

Cum se prepară sucul energizant al lui Carmen Brumă

Pentru această rețetă inedită recomandată de Carmen Brumă sunt necesare urmatoarele ingrediente:

• 1 portocală
• 2 tulpini de țelină
• Pătrunjel (un pumn)
• 1/2 lămâie
• 50 ml ceai verde (pregătit din 50 ml apă clocotită, o linguriță rasă de frunze și lăsat la infuzat cinci minute)

Modul de preparare:

„Se spală și se curăță fructele și legumele apoi se introduc pe rând în storcător: portocala, țelina, pătrunjelul și lămâia. Se pun într-un pahar și se adaugă ceaiul când este rece. Poți bea aceată combinație dimineața după paharul de apă obligatoriu la trezire.”, e sfatul dat de Carmen Brumă, potrivit Antena 3.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel