Din cuprinsul articolului
Creștinii ortodocși sărbătoresc Ziua Crucii Sau Înălțarea Sfintei Cruci, în fiecare an, pe data de 14 septembrie. Crucea reprezentă inima creștinismului, semnul dragostei și al salvării lumii din robia morții și a răului.
Ziua de 14 septembrie marchează singura sărbătoare cu post aspru și rugăciune care are loc în fiecare an și este o ocazie de bucurie și reflecție spirituală profună,
Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, două evenimente solemne
Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne și sfinte. Este vorba de aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune. Astfel, în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota.
Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El.
Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfanta Cruce, se spune că tânăra a înviat.
Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.
Ce să nu faci de Ziua Crucii
Pe 14 septembrie, de Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșilor li se recomandă post negru pentru purificarea trupului și a sufletului.
În cazul în care sănătatea nu le permite să facă acest lucru, de preferat ar fi ca în ziua Înălțării Sfintei Cruci să nu se consume usturoi, nuci, prune și pește, explicația fiind că acestea au un miez ce poate semăna cu semnul crucii.
Această zi este prilej de bucurie şi reflecţie duhovnicească profundă, crucea fiind inima creştinismului, semnul dragostei şi al salvării lumii din robia morţii şi a răului.
În data de 14 septembrie, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și pentru bunăstarea gospodăriilor.
Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
Tradiții și superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci
- Ziua Crucii este considerată dată ce vestește sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
- Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.
- La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o margică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
- În această zi există obiceiul ca la biserică preotul să sfinţească busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Acestea sunt păstrate de credincioşi în casă, sunt puse la icoane pentru a alunga spiritele rele și bolile.
- Credincioșii sfințesc la biserică ulcele noi pline cu miere și lapte. De toarta cănițelor se leagă câte un fir de ață roșie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.
- Dacă tună în această zi, va fi o toamna lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma.
Obiceiuri de Înălțarea Sfintei Cruci
- La sate se crede că aceste plante sfințite veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă.
- În această zi, gospodinele nu au voie să spele, să calce sau să coasă, iar bărbaților le sunt interzise muncile la câmp.
- De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite.
- Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
- Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
- De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfințit la biserică și curpeni (tulpini târâtoare de castraveți și de pepeni), sperând ca rodul să se adune și în acești pomii neroditori.
- Înainte de Ziua Crucii nu este bine să culegi calinele, pentru că, în acest caz, în ajunul sărbătorii va fi o noapte geroasă.