Sari la conținut

INSP anunţă scăderea cazurilor de COVID-19 în ultima săptămână

covid
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în perioada 2 – 8 septembrie, au fost înregistrate 3.541 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 25,1% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit INSP, 993 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În ultima săptămână, au fost raportate 26 de decese la persoane cu COVID-19, dintre care trei au survenit în urmă cu mai mult de o săptămână. Toate persoanele care au decedat au avut comorbidităţi.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Până în prezent, 69.129 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră, au fost înregistrate, până în prezent, 3.569.749 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, transmite sursa citată de Agerpres.

În ultima săptămână, au fost efectuate 1.167 de teste RT-PCR şi 16.964 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 19,5%, în scădere cu 6,2%. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.027.734 teste RT-PCR şi 14.973.734 teste rapide antigenice.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel