Sari la conținut

Pensionarii cu dizabilități vizuale, nedreptăţiţi de noua lege a pensiilor. Asociaţia de Nevăzători ameninţă cu proteste!

pensie
Sursă foto: Playtech
pensie sociala

Asociaţia Nevăzătorilor din România consideră că noua lege a pensiilor, 360/2023, care va intra în vigoare la data de 1 septembrie a.c. aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilități vizuale.

Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le primesc au valori cu 60% – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, iar Asociaţia crede că acest fapt este revoltător și inacceptabil.

Cum s-a ajuns aici

Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât și legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.

Diferența vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greșit socotită strict în baza contribuțiilor plătite.

Așadar, cu toate că și Legea 360/2023 recunoaște ca excepție situația persoanelor cu deficiență vizuală gravă, ea nu ține cont de această particularitate în formula de calcul. Aplicarea mecanică a principiului contributivității are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități vizuale consecințe foarte grave, chiar dramatice, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei.

Pensiile nevăzătorilor, diminuare cu 60%-80%

Deciziile de recalculare conform Legii 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor 60% – 80%. Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat.

Pentru a da aici doar un exemplu din miile posibile, doamna M. M. -G. din Focșani, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte. Pensia actuală, de 2.174 lei, scade, conform noii legi, la 867 lei, adică mai puțin decât indemnizația socială pentru pensionari (1.281 lei). Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflația, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 lei. În consecință, pentru mulți ani de acum înainte pensia doamnei M. M.-G. va rămâne înghețată.

Asociaţia precizează că toți nevăzătorii pensionați la limită de vârstă sunt puternic afectați de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât și dreptului la o viața demnă.

„Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. Or, o asemenea situație generează în mod firesc o nemulțumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadrați în muncă.

Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a.c. a tuturor angajaților deficienți de vedere care îndeplinesc condițiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, și așa foarte redus, din cauza absenței locurilo r de muncă adaptate.

Astfel, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă , nici egalitatea de șanse, principiu ordonator al societății noastre, nu mai au vreo relevanță, în pofida angajamentelor internaționale semnate de România , inclusiv Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010”, se arată în document.

pensie
Sursă foto: Biz

Soluția Asociaţiei de Nevăzători

Asociaţia de Nevăzători propune adaptarea formulei de calcul a pensiilor constituie nu doar o posibilitate, ci o necesitate imediată. Numai astfel s-ar putea compensa, fie și parțial, inechitățile semnalate și s-ar întări sprijinul social acordat persoanelor cu dizabilități vizuale din partea statului și a societății în ansamblu, consolidând coeziunea socială.

În acest sens, se solicită factorilor de decizie următoarele:

  • creșterea de la 0,5 puncte la un punct pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap grav;
  • creșterea de la 0,25 puncte la 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap accentuat;
  • acordarea bonificației pe toată perioada lucrată până la pensionare, nu doar după 1 septembrie 2024.

Potrivit sursei citate, aceste modificări nu presupun absolut nici un efort bugetar în acest an, întrucât nu înseamnă creșterea pensiilor aflate în plată. Pentru adoptarea lor, este nevoie doar de înțelegerea specificului unei categorii vulnerabile și, mai cu seamă, de voință politică.

Manifestații de protest în București

Asociaţia Nevăzătorilor din România anunţă că, față de această situație foarte gravă, „pregătim organizarea unei ample manifestații de protest în a doua decadă a lunii septembrie la București, în Piața Victoriei. Pe lângă nevăzători din întreaga țară și apropiați ai lor, familii, rude, prieteni, sunt bi neveniți toți cei ce doresc să susțină această cauză.

În paralel, vom continua demersurile instituționale pe lângă autorități , cu convingerea că responsabilii din structurile guvernamentale vor decide, fie și în ceasul al doisprezecelea, să trateze cu seriozitate și hotărâre această problemă acută pentru noi. Totodată, vom analiza oportunitatea unor acțiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor și până la invocarea neconstituționalității articolelor de lege.

Dacă prevederile nu vor fi schimbate, un act normativ menit a instaura echitate în sistemul public de pensii va prejudicia ireversibil persoanele cu deficiență vizuală gravă. Din păcate, în momentul de față, dreptate pentru toți înseamnă, în litera legii, nedreptate flagrantă pentru nevăzători, ceea ce nu putem îngădui!”, se precizează în comunicatul de presă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel