Sari la conținut

Medicul care a alertat autoritățile în legătură cu morțile suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”susține că doctorițele arestate au hărțuit-o

Spitalul Sf. Pantelimon
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Stenograme din dosarul morții de la Spitalul Sf. Pantelimon

Antoaneta Elena Voicu, medicul care a alertat autoritățile despre morțile suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” și care ulterior a fost concediată, a oferit un interviu pentru „Adevărul”, în care a dezvăluit detalii cutremurătoare despre situația de la spital și persecuțiile de care a avut parte.

Originară din Pitești, Antoaneta Elena Voicu era unul dintre cei mai experimentați medici de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, unde a lucrat timp de aproape 16 ani. În interviul acordat, medicul a explicat cum a reacționat atunci când a aflat despre neregulile din secția de Terapie Intensivă.

”Când am aflat despre ce se întâmpla la secția de Terapie Intensivă, am sfătuit personalul din secție să spună adevărul şi să nu aibă teamă, să se ducă la Parchet și să spună adevărul legat de ceea ce se întâmpla. Sunt doctor și nu aș fi putut să tac, pentru mine pacientul este cel mai important. Iar adevărul va ieși cu siguranță la iveală”, a declarat pentru „Adevărul” doctorița Antoaneta Elena Voicu.

Morțile suspecte de la Spitalul Pantelimon

După ce informațiile despre decesele suspecte ale pacienților de la spital au fost făcute publice, Antoaneta Elena Voicu a început să fie ținta unor atacuri.

„Imediat după apariția scandalului, șefa de la ATI și conducerea spitalului au declanșat o campanie de hărțuire și denigrare împotriva mea. Cele două doctorițe, aflate acum în arest, au făcut sesizări împotriva mea la Colegiul Medicilor pentru a mi se retrage dreptul de liberă practică. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Iar sesizările au fost făcute pentru simplul fapt că am vrut să se afle adevărul. Și eu am făcut ulterior sesizări la Colegiul Medicilor, încă nu am primit răspuns. Voi merge până în pânzele albe. Voi merge și la CEDO dacă trebuie,” a mai spus doctorița.

Antoaneta Elena Voicu, care a fost întotdeauna un avertizor de integritate activ, a dezvăluit și motivele concedierii sale. „Am fost concediată pentru că aș fi spus unei infirmiere să facă curățenie într-o toaletă. Am contestat decizia de concediere, iar dosarul se află acum pe rolul Tribunalului București. Încă nu a fost stabilit un termen, deocamdată.”

Ancheta privind morțile suspecte a început în aprilie 2024, după ce directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” a informat managerul despre raportul unei asistente care semnalase 17 decese în perioada 4-7 aprilie 2024 în secția ATI. Asistenta a indicat drept cauză a acestor decese numeroasele reduceri ale dozei de Noradrenalină, un medicament crucial pentru menținerea tensiunii arteriale a pacienților în stare critică.

În urma sesizărilor, au fost demarate trei anchete: una administrativă de către spital, una de Corpul de control al Ministrului Sănătății și una de Colegiul Medicilor. Curios, toate cele trei anchete au ajuns la concluzia că informațiile privind decesele suspecte nu se susțin. În schimb, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au continuat cercetările, iar acestea au condus până acum la arestarea a două doctorițe implicate în caz.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel