Sari la conținut

Ce spune un anestezist român care lucrează în Germania despre situația de la Spitalul Pantelimon: „Un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină este…”

Spitalul Sf. Pantelimon
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Stenograme din dosarul morții de la Spitalul Sf. Pantelimon

Reacție fermă din partea medicului Torje Iuliu privind acuzațiile aduse medicilor de la Spitalul „Sfântul Pantelimon.  Dr. Torje Iuliu, medic anestezist la GNH Klinikum Kassel din Germania, a exprimat recent, într-o postare pe Facebook, o poziție fermă față de acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București.

În opinia sa, aceste acuzații sunt fără precedent și inacceptabile, iar campania mediatică împotriva acestor medici este profund nejustificată.

Comentariul medicului Torje Iuliu

„Ceea ce se întâmplă acum în spațiul public, prin linsajul mediatic al medicilor din Spitalul Pantelimon, este absolut revoltător. Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe, tinere și dedicate meseriei lor, sunt fără precedent și inadmisibile. Modul în care presa tratează acest subiect este de-a dreptul execrabil, mai ales când își permite să facă afirmații legate de terapia intensivă, un domeniu pe care, evident, nu îl înțelege.

Am auzit de atâtea ori în ultimele zile discuții despre noradrenalină, prezentată în mod simplist și denaturat, fără ca cei care fac aceste afirmații să aibă măcar o idee despre ce înseamnă această substanță și care sunt efectele dozării ei înalte. Pentru a clarifica, în România, în spitalele cu care am avut contact, doza standard de noradrenalină este de 320 mcg/ml. În postările vehiculate, se afirmă că dozele au fost reduse de la 25 ml/h la 1 ml/h pentru a provoca moartea pacienților”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Clarificări despre administrarea noradrenalinei

„Tradus pentru cei care nu sunt familiarizați cu domeniul medical: o doză de 25 ml/h echivalează cu o administrare de noradrenalină de 8 mg/h. La un adult de 70 kg, aceasta se traduce într-o doză de 2 mcg/kg/min, ceea ce este enorm. Practic, vorbim despre o „reanimare chimică” continuă a pacientului. Să nu mai menționăm că un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața. În astfel de cazuri, vorbim de insuficiență multiplă de organ, iar rata mortalității este extrem de ridicată.( calculați 20% mortalitate crescută per organ). In fiziopatologie, receptori nu o sa intru pentru ca sunt ferm convins ca toti criticii din presa si online sunt profesori in asa ceva!”

„Încetați cu setea de senzațional! Deveniți patetici și distrugeți vieți și cariere! Și politicienilor, scoateți-vă mâinile de la boașe și creați legi care să protejeze cadrele medicale mai ales cand este vorba de conceptul sfârșitului vieții la pacientul critic, pentru ca acestea să poată practica o medicină curată și etică. Dacă nu sunteți capabili, măcar aveți decența să lăsați locul altora care sunt competenți! Este timpul să apărăm dreptatea și să punem capăt acestui circ mediatic”, susține medicul Torje Iuliu.

Reacția Societății Române de Terapie Intensivă (SRATI)

În aceeași notă, Societatea Română de Terapie Intensivă, condusă de prof. dr. Șerban Bubenek și prof. dr. Dorel Săndesc, a emis un comunicat în care respinge acuzațiile procurorilor față de cei doi medici de la Spitalul Pantelimon, arestați preventiv joi. SRATI acuză procurorii de „cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului” și detaliază modul corect de prescriere a noradrenalinei, contrar afirmațiilor procurorilor despre administrarea necorespunzătoare.

Reacția medicului cardiolog Ruxandra Jurcuț

Dr. Ruxandra Jurcuț a transmis, de asemenea, un mesaj pe Facebook, în care a felicitat SRATI și liderii săi pentru „atitudinea corectă” față de situația actuală, aducând astfel un plus de susținere pentru profesioniștii din domeniu.

„Felicitari pentru atitudine corecta SRATI si exceptionalilor profesori de ATI – prof dr Serban Bubenek si prof dr Dorel Sandesc.”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel