Sari la conținut

Această formulă de calcul arată cu cât cresc pensiile în funcție de anii de muncă

pensie anticipata
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Casa Națională de Pensii a demarat emiterea primelor decizii cu privire la recalcularea pensiilor. Ca urmare acestui demers, unii pensionari ar putea încasa cu până la 700 de lei în plus.

Începând cu data de 15 august, deciziile privind recalcularea vor fi expediate către Poșta Română, singura autoritate competentă în distribuirea acestora către pensionari.

Pensionarii cu venituri mici și vechime mare sunt cei care beneficiază cel mai mult

Persoanele cu mulți ani de cotizare și venituri mici vor fi cele mai avantajate. Pentru aceștia statul intenționează să le ofere un bonus, care va fi calculat conform formulei stabilite de noua lege a pensiilor.

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a prezentat în amănunt procedura de recalculare a pensiilor, motivând că aceasta include o revizuire a istoricului pensiilor anterior recalculării, dar și o precizare a stagiilor de cotizare împărțite în trei categorii.

Spre exemplu, în cazul unei vechimi în muncă de 46 de ani, patru luni și 16 zile, se consideră că pensionarii au 19 ani, zece luni și trei zile de contribuții, nouă ani de contribuții necontributive și șapte ani, șase luni și 13 zile de vechime echivalentă.

„După ce aplicăm formula de calcul, numărul total de puncte se înmulțește cu valoarea punctului de referință, rezultând o pensie de 2.911 de lei, de la 2.321 de lei în prezent, deci o creștere de aproape 700 de lei în urma recalculării”, a transmis Baciu, potrivit româniatv.net.

Mai mulți bani după recalcularea mică

Pe lângă banii suplimentari încasați în prima fază a recalculării, unii pensionari vor beneficia de mai mulți bani și după așa-numita mică recalculare.

Vor primi bani în plus pensionarii care au muncit în ture de noapte sau care au obținut venituri suplimentare, cum ar fi sporuri, prime sau al 13-lea salariu.

Persoanele care întrunesc aceste condiții trebuie să prezinte la Casele de Pensii teritoriale chitanțele care dovedesc aceste venituri până la debutul anului 2025.

Pentru a putea beneficia de recalcularea pensiei, acești beneficiari trebuie să prezinte chitanțe care atestă veniturile suplimentare. Documentele trebuie să fie conforme cu modelul stabilit în cadrul legislației din 2021, inclusiv cerințele prevăzute în anexa 6 la noua lege a pensiilor, scrie EVZ.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel