Sari la conținut

Biserica ce a renăscut din ape: Un simbol aflat în inima Transilvaniei te va fascina / FOTO

biserica
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
biserica refăcuta la Bezid

Biserica scufundată de la Bezid care a renăscut din ape este renumită pentru frumusețea sa. Locația de cult se află în județul Mureș și te va cuceri pe loc.

Biserica Solidarităţii, aflată în inima Transilvaniei te va fascina

Biserica
Sursă foto: Pro TV

Biserica, în trecut catolică, a fost reconstruită cu bani din donații, iar noul lăcaș de cult poate fi deja vizitată. Lăcașul a primit acum numele de Biserica Solidarităţii – şi toţi oamenii, indiferent de confesiune sau religie, sunt bineveniţi. Reconstrucţia a costat 350 de mii de euro, iar turiştii o pot vizita gratuit.

Gaspar Peter, ghid turistic, afirmă că a reușit să reconstruiască biserica prin donații publice.

„A fost simbolul programului de distrugere a satelor din comunism și a rezistat în apă până în 2014, după care s-a prăbușit de tot, dar prin donații publice am reușit să reconstruim biserica, fix acolo unde era, în apă”, potrivit Pro TV.

Turiștii, atraşi de povestea satului scufundat

Biserica Bezid
Sursă foto: Pro TV

În trecut, comuniştii au decis să amenajeze un lac de acumulare în locul satului, potrivit Pro TV. 180 de case și biserica au fost scufundate.

Szasz Levente, viceprimar Sângeorgiu de Pădure spune că restul satului se află sub apă, iar deasupra este construit lăcașul de cult.

„Restul satului nu prea se vede, e sub apă, chiar deasupra apei este construită biserica.”

Potrivit sursei citate, au fost aşezaţi 36 de piloni de beton, de 15 metri fiecare, pentru care s-a forat în lacul de acumulare. Turnul are 20 de metri înălţime.

Mathe Zoltan, arhitect, spune că „biserica a fost fondată pe piloni având în vedere că e un loc periodic inundat// eu am urmărit un singur lucru să reconstruim aceasta biserică pe amprenta fostei biserici”.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel