Sari la conținut

August, va fi luna recordurilor de temperatură în România. ANM: 44,5 grade. Prognoza meteo luna august

canicula
Sursă foto: Codlea Info

Condiții meteorologice neobișnuite sunt anticipate în luna august. Meteorologii au indicat o probabilitate semnificativă ca temperaturile să depășească valorile normale în cursul ultimei luni de vară din 2024. Luna iunie a fost deja declarată cea mai caldă lună iunie de la începutul măsurătorilor meteorologice. În plus, luna iulie este pe punctul de a depăși recordurile de căldură existente.

ANM: Cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, spune că temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obișnuit. Estimările sunt pentru toată luna august 2024.

”Cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august şi 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.

Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni.

Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii”, a precizat Elena Mateescu, potrivit Agerpres.

Vreme neobișnuită. Cea mai călduroasă lună iunie

Aceasta a subliniat că luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate şansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.

Vremea neobișnuită și în luna august. Meteorologii anunță că există probabilitate mare ca temperaturile să urce peste valorile normale și în ultima lună de vară 2024. Iunie a fost deja declarată cea mai caldă lună iunie de la începutul măsurătorilor meteorologice. Iar iulie are toate șansele să depășească recordurile la căldură.

„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius faţă de normalul termic al unei luni iunie în ţara noastră. O lună deficitară din punctul de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii, doar 66,6 litri/mp˛ faţă de o normă de 84,5 litri/mp.

Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius. Are o şansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice.

Cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius. La acest moment, 4 grade menţine luna iulie în topul lunilor celor mai calde. Având în vedere şi ceea ce urmează până la sfârşitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o şansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca şi luna iulie din acest an să devină cea mai caldă. Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din ţară noastre, din 1961”, a explicat Mateescu.

canicula
sursa foto: rtv.net

Vreme neobișnuită. Zeci de alerte meteo Cod Roșu

Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis 9 avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate. Dintre acestea, 43 au fost emise numai în luna iunie.

„În luna iulie 2024 au fost emise şase avertizări generale de Cod roşu de caniculă şi 9 de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. În perioada 13-18 iulie au fost şase zile consecutive de Cod roşu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat.

Este primul Cod roşu cel mai lung şi extins în aproape toată ţara emis de ANM. De la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. Numai în luna iunie am avut 43 de Coduri roşu pe fenomene de instabilitate atmosferică”, a transmis directorul general al ANM.

Caracterizarea climatică a lunii august. Recordul de temperatură

Conform caracterizării climatice a lunii august, publicate de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp.

Recordul de temperatură înregistrat în România a fost de 44,5 grade Celsius. În Capitală, este de 41,5 grade Celsius.

„Caracteristicile climatice ale acestei luni se datorează modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre. La aceasta contribuie şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei.

Valori medii de temperaturi în luna august

Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte:

22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării, precum şi pe areale restrânse din sudul Banatului şi al Moldovei.

Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, în sudul Podişului Moldovei, în zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia şi pe areale extinse din Dobrogea.

Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul, vestul şi nord-estul Moldovei, Dealurile de Vest, cea mai mare parte a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice şi unele depresiuni intramontane.

În sud-estul Transilvaniei, în zonele montane joase, în cele submontane şi în majoritatea depresiunilor intramontane, aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius.

În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie multianuală a lunii august înregistrează valori cuprinse între 10 şi 16 grade, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează valori sub 10 grade Celsius.

Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 – 43,5 grade Celsius.

„Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în intervalul 4 – 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii”, precizează ANM.

Vreme neobișnuită. Top ani cu cele mai calde luni august

În topul anilor cu cele mai calde luni august din intervalul 1961-2023 se află: 1992, 2015, 2018, 2022 şi 2023.

Temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din judeţul Brăila, în data de 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44 de grade Celsius, apropiată de cea absolută pe ţară.

„Luna august este cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună. Câteva exemple sunt: 25,9 grade Celsius la Vlădeasa 1.800 (6 august 2017); 24,7 grade Celsius la Iezer (5 august 2017); 23,1 grade Celsius la Vf. Ţarcu (24 august 2007)”, arată ANM.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel