Sari la conținut

Ce se întâmplă cu 1.000.000 de pensii începând de luni? Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii

pensie
Sursă foto: Playtech
pensie sociala

Ce se va întâmpla cu 1.000.000 de pensii începând de luni? Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a oferit un punct de vedere cu privire la recalcularea pensiilor, care se pare că este într-un stadiu avansat.

Recalcularea pensiilor a intrat în ultima etapă, chiar dacă cu o lungă întârziere. Pensionarii mai au de așteptat o lună până vor afla ce pensie vor primi de la 1 septembrie. Încă niciun pensionar nu și-a primit adeverința cu valoarea pensiei recalculate.

Ce se întâmplă cu 1.000.000 de pensii începând de luni? Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii

Conform Ministerului Muncii, adeverințele ajung la pensionari abia după 15 august, cu toate că acest proces ar fi trebui să înceapă la sfârșitul lunii mai.

Adeverințele cu pensiile recalculate sunt expediate de la centrele de pensii către Poșta Română. Cele 4.750.000 de adeverințe cu pensiile recalculate vor ajunge la pensionari prin intermediul Poștei Române.

Newsweek scria, în urmă cu 3 zile, că procesul de trimitere a taloanelor de pensii recalculate de la Casa de Pensii la Poștă a fost demarat. Șeful Casei de Pensii a comunicat că într-o singură zi au fost expediate 100.000 de adeverințe cu pensiile recalculate.

„Ne apropiem de 100.000 de decizii trimise în prima zi. Numărul va crește de la o zi la alta, astfel încât de azi până la 15 august să trimietm marea majoritate a deciziilor către pensionari”, a spus Baciu în cursul zilei de joi.

Ritm destul de bun

Ritmul se anunță bun și a ajuns în ultimele zile la o medie de 200.000 de adeverințe transmise pe zi de la Casa de Pensii către Poșta Română. Baciu susține că luni numărul declarațiilor trimise va ajunge la un milion.

Acesta a oferit exemplul Casei de Pensii din Dolj.

„Avem 143.000 de pensionari arondați la Casa de Pensii Dolj. Avem peste 50.000 de decizii cu pensia recalculată listate și asumate și trimise către Poșta Română pentru a ajunge la pensionari. Suntem în grafic. La nivel național vom ajunge la 1.000.000 de decizii de recalculare finalizate și trimise la Poșta Română.

Continuăm într-un ritm ridicat, se lucrează în două schimburi, iar acest lucru se întâmplă în toate Casele de pensii. Astfel că până la 1 septembrie toți pensionarii să primească toate adeverințele cu pensia recalculată”, a spus Baciu la Antena 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel