Sari la conținut

Furtuna electrică se apropie de România. După „cupola de foc” urmează fenomene meteo extreme! Ce este furtuna electrică și când ajunge în România?

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vremea

O furtună electrică este așteptată să pătrundă în țara noastră în a doua parte a acestei luni. Temperaturile scad, dar se încadrează în valorile termice normale pentru această lună.

Ce este furtuna electrică şi când ajunge în România

Potrivit Accuweather, la jumătatea lunii iulie este aşteptată furtuna electrică, un fenomen special care aduce vijelii, ploi abundente, tunete şi fulgere, dar şi intensificări ale vântului.

Acest fenomen meteorologic este cauzat, conform specialiştilor, de oscilaţiile mari de temperaturi. Se pare că valorile vor scădea brusc de pe 19 iulie, ceea ce va duce la furtuni puternice cu descărcări electrice.

Temperaturile nu vor mai depăşi 30 de grade Celsius, iar începând cu 20 iulie, furtuna electrică îşi va face simţită prezenţa pe tot teritoriul.

Până atunci, însă, cupola de foc din România face ca totul să fie insuportabil.

Cum va fi vremea în România până în august

Administraţia Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, în intervalul 13 iulie – 5 august, valul de căldură va persistă şi chiar se va intensifica pe parcursul acestei săptămâni.

“Pe parcursul acestei săptămâni, va fi caniculã în majoritatea zonelor. Iar stresul termic va fi în accentuare de la o zi la alta. Temperaturile maxime de la umbră se vor încadra între 32 şi 40 de grade Celsius, Cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 16 şi 25 de grade, caracterizând o serie de nopți tropicale.

Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi în cea mai mare parte a ţãrii. Astfel valorile resimțite vor trece cu ușurință de 40 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza, când vor fi averse slabe, descãrcãri electrice şi uşoare intensificãri ale vântului, local în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, precum şi în nordul Carpaţilor Orientali”, spun spcialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În cea de-a doua săptămână din iulie, temperaturile continuă să crească mai mult decât este normal, acestea depăşind cu uşurinţă 40 de grade Celsius.

Între 22 şi 29 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori normale, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În prima săptămână a lui august, temperaturile cresc din nou, în special în zona sudică. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel