Din cuprinsul articolului
Meteorologii sunt în alertă! ANM a emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și în Bucureşti.
Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș, valul de căldură va fi intens și persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv.
Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 20 de grade (nopți tropicale). Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
SÂMBĂTĂ
Sâmbătă, valul de căldură va persista și se va intensifica ușor în Banat, sudul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Meteorologii arată că valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități.
DUMINICĂ
Duminică, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, precum și în municipiul București, valul de căldură va fi intens și persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv. În aceste zone va fi Cod roșu.
Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (nopți tropicale). Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
De asemenea, duminică, valul de căldură se va menține, dar se va diminua ca intensitate în Banat, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei, dar se extinde în Dobrogea continentală. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi maxime în general între 31 și 33 de grade.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
VINERI
O avertizare Cod portocaliu este în vigoare vineri. Conform acesteia, valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Crișanei, al Olteniei și al Transilvaniei, precum și în sud-vestul Munteniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maximele se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Tot vineri, valul de căldură se va menține în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 31 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.