Din cuprinsul articolului
Cristina Demetrescu a dezvățuit predicțiile astale pentru cele 12 zodii în perioada următoare, iar veștile sunt bune pentru unii nativi. Pentru alte zodii, însă, astrologul a prezentat o serie de avertismente.
„Mai avem foarte puțin să se desprindă niște cuadraturi care afectează foarte mult zodiile duble, Săgetător, Gemeni, Fecioare, Pești, acolo e o mică asociere nefericită de planete, și pentru cei care dau examene și pentru cei care trebuie să fie atenți la tot felul de lucruri.
Săptămâna aceasta stă sub semnul transformării și al ideii de a lăsa ceva în urmă. (…) E o săptămână foarte agitată pentru că trebuie să fim foarte atenți la erori”, a transmis Cristina Demetrescu în cadrul emisiunii Vobește lumea, de la Pro TV.
Horoscop Cristina Demetrescu 17- 23 iunie: Berbec- Vizite suropriză
Pentru acești nativi sunt șanse să primească o vizită surpriză la ei acasă. Ar putea avea loc o reuniune de familie, unde se va strânge toată lumea, sau reîntâlnesc o persoană cu care nu s-au văzut de mult timp.
Taur- Vești bune
Pentru cei care dau examene se anunță vești bune în această săptămână, deoarece astrologul spune că vor fi binecuvântați. Cei care au mai mult timp liber ar putea face o excursie.
Gemeni- Cadouri
Astrologul anunță vești bune și pentru acest semn zodiacal. Gemenii își vor rotunji conturile și există șanse să se bucure de cadouri din partea membrilor familiei.
Horoscop Cristina Demetrescu 17- 23 iunie: Rac- Emoții puternice
S-ar putea ca acești nativi să aibă, în această perioadă, o gândire mai emoțională. Venus este acolo, astfel că totul se va termina cu bine, iar emoțiile sunt pozitive.
Leu- Vești bune despre starea de sănătate
Leii vor primi vești bune din punctul de vedere al sănătății. Ar trebui, totuși, să aibă mai multă grijă de organismul lor și nu să se concentreze doar pe deadline-uri.
Fecioară- Protecție divină
Fecioarele s-ar putea simți binecuvântate sau cu protecție de la divinitate. Ar putea simți, în ultimele zile, o șansă, că s-ar putea să fi evitat ceva.
Horoscop Cristina Demetrescu 17- 23 iunie: Balanță- Focus pe profesie
Pentru Balanțe pot apărea provocări din punct de vedere profesional. Aceste semne zodiacale sunt îndemnate să-și asculte mai mult vocea interioară și să facă ceea ce simt cu adevărat.
Scorpion- Călătorii în străinătate
Nativii Scorpion vor avea șansa să plece în străinătate. S-ar putea să fie vorba despre o delegație, dar și de o oportunitate.
Săgetător- Evitarea certurilor
Acestor nativi le sunt recomandate „excesele pe fond emoțional”. Totodată, Săgetătorii ar trebui să fie mai puțini vocali în această perioadă.
Horoscop Cristina Demetrescu 17- 23 iunie: Capricorn- Alianțe
Veștile sunt bune și pentru cei născuți în zodia Capricorn. Săptămâna 17 – 23 iunie 2024 este una foarte potrivită pentru cununii sau alianțe.
Vărsător- Ajutor casnic
Vărsătorii se vor bucura de un ajutor în casă. Astrologul le recomandă Vărsătorilor să-și ia un animal de companie.
Pești- Dragoste și amintiri
Pentru Pești se anunță o săptămână destul de “fierbinte” în plan amoros. S-ar putea ca trecutul să intervină în viața sentimentală a acestor semne zodiacale.