Sari la conținut

Vești proaste pentru pensionari. Adio creștere de pensii după marea recalculare

Sursă foto: Ziarul de Iași

Mircea Coșea, profesor de economie, are vești proaste pentru pensionari. Acesta susține că nu va fi o creștere reală a pensiilor deoarece noua lege prezintă un viciu de fond.

Mircea Coșea precizează că monitorizează cu mare atenție toate comunicatele de presă apărute, în special ieșirile în presă și la televizor ale președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Așadar, profesorul de economie afirmă că a ajuns la o concluzie cât se poate de clară în privința creșterii pensiilor: „Este o tehnică foarte elaborată de tergiversare a acestui proces”.

„Urmăresc cu foarte mare atenție toate comunicatele care apar, mai ales aparițiile în presă și la televizor ale domnului președinte al Casei de Pensii. De ce le urmăresc? Pentru că părerea pe care am avut-o vreau să o confirm și acum chiar am confirmarea. Este o tehnică foarte elaborată de tergiversare a acestui proces”, a spus profesorul de economie la B1 TV.

Sunt multe presiuni din exterior

De asemenea, specialistul a subliniat că există „o mulțime de presiuni din exterior”, lucru de care probabil va profita viitorul guvern.

Profesorul a mai explicat că viitorul guvern se va baza pe această presiune ca să argumenteze că pensiile nu pot fi majorate deoarece deficitul nu va mai putea fi stăpânit.

„Se găsesc de fiecare dată niște elemente în plus pentru a arăta că ei continuă, «continuăm», «lucrăm», «avem un soft», că «facem fel de fel de lucruri», pentru că concluzia finală încă nu este luată, și anume ce înseamnă de fapt creșterea pensiilor în România. Există o presiune foarte mare din exterior de care probabil viitorul guvern va beneficia, se va apăra sub această presiune, că pensiile să nu crească pentru că deficitul nu mai poate fi controlat”, a completat Mircea Coșea.

Mircea Coșea nu consideră că va exista o creștere efectivă a pensiilor

După părerea sa, nu vor exista creșteri reale ale pensiilor, ci „niște modificări de la o categorie la alta”. În viziunea sa, se vor genera diferențe și mai mari.

Conform acestuia, această înghețare a pensiilor, ce va rămâne nemodificată timp de câteva luni, determină o scădere a puterii de cumpărare și a nivelului de trai al populației.

„Problema asta eu o ridic încă o dată cu toată seriozitatea. Deocamdată nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor, ci niște schimbări de la o categorie la alta (…). Se vor crea alte diferențe, alte diferențe și mai mari, pentru că această înghețare a pensiilor care nu vor fi modificate un număr de luni, poate chiar 2 sau 3 ani, înseamnă de fapt o scădere a puterii de cumpărare, înseamnă o scădere a nivelului de trai al oamenilor care «rămân» cu pensiile mărite la nivelul la care au ajuns în plată”, a explicat profesorul de economie.

Se va mai produce un decalaj în dezavantajul românilor

În viziunea profesorului, va mai fi un decalaj în detrimentul românilor. Concret, inflația se va păstra peste media europeană, cu toate că se va înregistra o scădere.

Conform specialistului, inflația nu se va reduce mai mult de 1-2% timp de un an, un an și jumătate. Așadar, va fi și un decalaj al puterii de cumpărare la nivel european.

În acest context, profesorul subliniază că legea are dificultăți de fond și „nu e gândită ca lumea”.

„De fapt, ei vor scădea, pentru că, chiar dacă va exista o scădere a inflației, ea nu va fi, un an, un an și jumătate, mai mică decât cu 1-2 procente, deci ea va rămâne oricum mare și va rămâne peste nivelul mediu european, deci va exista încă un decalaj, iar acest decalaj se va manifesta și în decalajul puterii de cumpărare la nivel european. Deci această lege are dificultăți de fond, nu e gândită ca lumea”, a conchis Mircea Coșea, potrivit News18.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel