În România, a fost folosită pentru prima dată o substanță revoluționară. Condusă de profesorul asociat Dr. Lucian EVA, echipa medicală de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași a realizat cu succes o operație revoluționară în semiîntuneric, salvând în cele din urmă viața unui băiat de 12 ani.
Dr. Lucian Eva a declarat, vineri, că băiatul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia echipa de neurochirurgi ieşeni a reuşit să îndepărteze o tumoră de peste 10 centimetri .
Potrivit paginii oficiale de Facebook a Spitalului, pentru prima dată în România, a fost folosită substanţa de contrast inovatoare, acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), la un copil, fapt care a permis identificarea şi protejarea ţesutului cerebral sănătos.
„Această substanţă a jucat un rol esenţial în succesul intervenţiei şi în salvarea vieţii lui Marian, un copil care a ajuns la noi de la Tulcea.
Am mai utilizat această substanţă, dar la adulţi. După efectuarea explorărilor RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară -n.r), am decis să facem o rezecţie maximală a leziunii, utilizând o substanţă de contrast, acid 5-aminolevulinic. Era singura modalitate pentru rezecţie a unei astfel de tumori.
De altfel, folosirea acestei substanţe este singura modalitate din lume pentru rezecţia maximală a acestei tumori.
Utilizarea substanţei la copii a fost o contraindicaţie relativă în această privinţă, dar există de câţiva ani studii care arată eficienţa utilizării substanţei, după anumite criterii, în ceea ce priveşte rezecţia acestui tip de tumori la pacienţii tineri”, a declarat, pentru AGERPRES, conf.univ.dr. Lucian Eva.
Potrivit medicului, operaţia a fost un succes.
Marian, un copil plin de vise și speranțe, își dorește acum să devină un mare fotbalist. Mama lui, profund recunoscătoare, afirmă că băiețelul ei s-a născut pentru a doua oară.