Sari la conținut

Rafila pregăteşte schimbarea Legii malpraxisului. Grup de lucru la Ministerul Sănătăţii

malpraxis
Sursă: România TV
Legea malpraxis

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că legea malpraxisului ar trebui modificată şi adaptată, iar în acest sens a fost creat un grup de lucru care să redacteze o nouă lege.

”Legea malpraxisului trebuie modificată şi trebuie adaptată. Există două elemente aici: unul care se referă la protejarea personalului medical, nu numai a medicilor, pentru că şi asistenţii medicali trebuie să beneficieze de acest lucru, dar trebuie să existe totuşi un sistem de asigurări pe care îl încheie personalul medical care pe de o parte să permită aceste despăgubiri (…), dar nici nu trebuie să fie împovărătoare”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, la Timişoara.

„Proiectul de lege făcut de Colegiul Medicilor ar fi făcut foarte dificilă practicarea profesiei”

Ministrul Sănătăţii a explicat că a fost dezbătut public un proiect de lege făcut de Colegiul Medicilor, însă acesta ar fi făcut foarte dificilă practicarea profesiei. ”A circulat un proiect făcut de Colegiul Medicilor care din păcate ar fi făcut foarte dificilă practicarea profesiei pentru că sistemul sau primele de asigurare care erau acolo nu aveau niciun fel de limită şi puteau să ducă la imposibilitatea obţinerii dreptului de liberă practică dacă nu plăteau o sumă mare, de exemplu 1.000 de euro pe lună să plătească un medic mie mi se pare foarte mult. Era un sistem care ar fi mers în cascadă şi care ar fi împovărat foarte mult medicii”, a spus Rafila, potrivit News.ro.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei

Grup de lucru la Ministerul Sănătăţii

Alexandru Rafila a mai spus că a fost creat un grup de lucru care să redacteze noua lege a malpraxisului.  ”Trebuie să găsim, să stăm la masă, eu am făcut un grup de lucru exact în acest sens, am invitat Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali care fusese exclus de la redactarea acelui proiect, toate celelalte organisme profesionale interesate pentru că trebuie să avem o lege unitară care să deservească interesul tuturor categoriilor de profesionişti care lucrează în domeniul sănătăţii”, a concluzionat ministrul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel