Sari la conținut

Pilonul II de pensii: cum și când se pot retrage banii. Radu Crăciun – preşedinte APAPR: Creşterea valorii activelor se va accelera

pensii
Sursă foto: Playtech
pilonul 2 de pensii

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de informare cu numărul 100.000.000 către cei peste 8 milioane de participanţi la sistem, chiar în luna în care Pilonul II aniversează 16 ani de activitate în beneficiul românilor, conform unui comunicat de presă.

Potrivit legii, toţi participanţii la fondurile de pensii private (atât Pilonul II, cât şi Pilonul III facultativ) primesc anual de la administratorii fondurilor o scrisoare de informare, care conţine valoarea contului personal la data de 31 decembrie a anului precedent, precum şi alte informaţii de interes. Scrisoarea se trimite în fiecare an până la data de 15 mai, la ultima adresă comunicată administratorului fondului de pensii.

La 16 ani de activitate în beneficiul romanilor, Pilonul II de pensii private obligatorii traversează o perioadă excelentă, atât din perspectiva rezultatelor investitionale obţinute, cât şi a stabilităţii legislative şi a pieţelor financiare.

Radu Crăciun – preşedinte APAPR: Creşterea valorii activelor se va accelera

Cele 7 fonduri de Pilon II administrează în prezent sume de peste 135 de miliarde de lei (27 de miliarde de euro), o acumulare istorică de capital românesc, care finanţează atât creşterea economică şi crearea de locuri de muncă bine plătite, cât şi investiţiile publice, prin achiziţia de titluri de stat. Numărul participanţilor la sistem a depăşit 8 milioane, adică majoritatea covârşitoare a populaţiei active a României.

Radu Crăciun – preşedinte APAPR pentru TVR Info: Creşterea valorii activelor se va accelera. De altfel, ne aşteptăm că în următorii 5 ani valoarea ativelor să se dubleze. Practic în 5 ani se vor strânge atâţia bani cât se vor strânge în cei 16 ani de la începerea sistemului de pensii private obligatorii.

Și cum predicțiile arată că la finalul acestui deceniu vor fi tot mai puțini angajați care vor contribui la sistemul de pensii de stat, pensiile private ajung să fie o soluție pentru românii aflați acum în câmpul muncii.

Legătura dintre pensiile din Pilonul II și prețul curentului electric. Puțini români știu acest lucru

Lucian Isac, director general al unei societăţi de brokeraj: Foarte mare pare din sumele acumulate la pilonul II se duc către titluri de stat, care şi în teorie şi în practică sunt cele mai sigure investiţii. Și o componentă consistentă vine către piaţa de capital reglementată atât în ţară, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

Pilonul II de pensii: cum și când se pot retrage banii

pilonul 2 de pensii
Sursă foto: Romania TV

Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a făcut marți o serie de precizări privind modalitatea și termenele la care pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii private.

Potrivit legislației în vigoare (Legea 411/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu Norma ASF nr. 27/2017 consolidată), fondurile de pensii private din Pilonul II fac plăți către participanți și beneficiari exclusiv în următoarele trei situații:

1) Când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;

2) Când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);

3) În cazul nefericit al decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.

Precizăm de asemenea că „încetarea calității de participant” nu înseamnă altceva decât încasarea banilor din Pilonul II şi ieşirea din sistem. Nu există situații în care participanții nu încasează banii din fondurile de pensii în condițiile legale descrise mai sus, la fel cum nu pot fi speculate alte situaţii decât cele prevăzute de lege pentru obţinerea banilor din Pilonul II de pensii private.

De la lansare și până la finele lunii februarie 2024 (cele mai recente date publice disponibile), fondurile de pensii private din Pilonul II au făcut plăți totale în valoare de peste 2,2 mld. RON către 161.000 de participanți și beneficiari.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel