Sari la conținut

Forumul Anual Brunel cu privire la economia și politicile din domeniul sănătății. Impactul consumului de zahăr și de tutun asupra sistemului medical grecesc

Fumat

Dincolo de discursul intelectual, Forumul anual inaugural Brunel cu privire la economia și politicile din domeniul sănătății este parte integrantă a Festivalului de cercetare Brunel – un moment de celebrare a impactului transformator al cercetării academice asupra societății. Prin intermediul acestui festival, recunoaștem și comemorăm contribuțiile neprețuite ale comunității de cercetare de la Brunel în realizarea de schimbări pozitive în peisajul global.

Printre numeroșii speakeri s-a numărat și Dr. Ζafeira Κastrinaki, Șef al Diviziei de creștere economică și reforme structurale, consilier economic în cadrul Ministerul Economiei și Finanțelor al Republicii Elene.

Dr. Κastrinaki este o figură proeminentă în domeniul politicii și guvernanței economice. Aceasta are o  pregătire academică distinsă și o experiență vastă în mediul academic și în elaborarea de politici publice.

În cadrul conferinței de astăzi, Dr. Κastrinaki a abordat o serie de studii pentru a înțelege impactul consumului de zahăr și de tutun asupra sistemului medical grecesc.

Criza economică din Grecia a pus la grea încercare sistemul de sănătate, ceea ce a dus la o exacerbare a efectelor bolilor legate de stilul de viață. Criza a agravat situația asistenței medicale pentru afecțiuni precum diabetul,  din cauza presiunii economice. Indicele ridicat de masă corporală, fumatul și alcoolul contribuie semnificativ la mortalitatea adulților greci.

Consumul de tutun pune presiune pe sistemul medical grecesc

În ciuda faptului că prevalența generală a fumatului a scăzut la nivel național în ultimii ani, Grecia are încă una dintre cele mai ridicate rate de fumat din lume. Există aproximativ 3,5 milioane de persoane care fumează în această țară. 39,1% din populația adultă din Grecia este fumătoare în prezent, în scădere de la 42% în 2006. 45,3% dintre bărbați fumează, iar în cazul femeilor, procentul este de 32,8%.

Cele mai recente date arată că au existat 22.759 de decese anuale atribuibile fumatului (aproximativ 6.600 de femei și 16.200 de bărbați). Procentul anual al tuturor deceselor atribuibile fumatului a fost de 20,87% (femei: 10,4%; și bărbați: 25,1%).

În ciuda legislației anti-fumat extrem de stricte, cum ar fi interzicerea fumatului în spațiile publice închise începând cu anul 2010, alternativele fără fum sunt permise.

Grecia se confruntă cu un consum ridicat de băuturi îndulcite cu zahăr

Pe lângă efectele tutunului asupra sistemului de sănătate, Dr. Κastrinaki a abordat și efectele consumului de băuturi îndulcite cu zahăr.

În Grecia, consumul de băuturi îndulcite cu zahăr rămâne semnificativ. În ciuda acestui fapt, industria greacă a băuturilor răcoritoare a făcut progrese, reducând conținutul de zahăr cu 10%, pe fondul creșterii ratelor de obezitate. Cu toate acestea, studiile arată că mai mult de jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani consumă zilnic băuturi răcoritoare.

Eforturile de reducere a consumului de băuturi îndulcite cu zahăr sunt cruciale, deoarece acestea sunt legate de obezitatea infantilă.

În concluzie, Dr. Κastrinaki susține că intervențiile ce vizează limitarea consumului de zahăr și tutun sunt pârghii eficiente atât pentru îmbunătățirea sănătății, cât și pentru sustenabilitatea fiscală.

Reducerea utilizării produselor ce provoacă daune sănătății este esențială. Înlocuirea cu produse mai bune este un instrument de stimulare în domeniul sănătății publice.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel