Din cuprinsul articolului
Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru zeci de mii de turiști din țară, dar și din străinătate. Credincioşii prefer acest lăcaş de cult mai ales pentru faptul că aici există o icoană făcătoare de minuni, dar și un izvor tămăduitor.
Purtând hramul „Izvorul Tamaduirii“, mănăstirea din judeţul Prahova a fost întemeiată cu peste patru secole în urmă, în mijlocul unei păduri de pe întinderea Codrilor Vlasiei, şi atrage turiştii aflaţi în căutare de minuni şi tămăduire, rugăciunile lor fiind adresate mai ales icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Siria acum mai bine de 50 de ani, dar şi izvorului tămăduitor aflat aici.
Prima atestare a locului, sub numele satului aflat aici – Ghigheu – , apare în anul 1471, într-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, iar la 30 noiembrie 1601 este menţionată pentru prima dată mănăstirea de aici, într-un document al lui Bunea logofăt, fiului logofătului Coresi din localitate, prin care afirmă că a respectat jurământul faţă de tatăl său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa.
Cei doi ctitori aveau să fie îngropaţi în mănăstire, lăsând mare blestem pentru cei care s-ar fi opus ca acel teren să rămănă lăcaşului de cult.
Mini- tezaur cu opere de artă
Puţină lume ştie că Mănăstirea Ghighiu a jucat un rol important şi în dezvoltarea farmaciei ştiinţifice pe meleaguri prahovene, fiindcă încă înainte de anul 1764, aici se prepara apa de melisă sau roiniţă, folosită ca medicament.
În plus, colecţia de artă a mănăstirii, organizată în anul 1964 constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi, obiecte de cult şi alte valori ale patrimoniului cultural istoric. În anul 1992 s-a ridicat, în partea stângă a bisericii, un aghiasmatar, iar în anul 1995 se deschide un nou şantier spre miazănoapte pentru a se ridica o nouă poartă încadrată de chilii.
La 1 mai 2008, Maica Pelaghia Tudor predă păstoria monahiei Eupraxia Neacşu, care a construit clădirea stăreţiei, mănăstirea a fost împrejmuită cu gard de zid pe latura de nord, s-au executat lucrări de consolidare la biserica mică înnoindu-se cu pictură nouă şi mobilier nou.
În prezent în Mănăstirea Ghighiu vieţuiesc 45 de monahii, stareţă fiind monahia Epiharia Lungu. Vatra mănăstirii cu pământ de cultură, grădină de zarzavaturi şi livadă, este întinsă pe nu mai puţin de 22 de hectare, potrivit rador.ro.
Icoana făcătoare de minuni, adusă din Siria
Mănăstirea păstrează un odor de mare preţ, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, „Sirianca”, zugrăvită pe lemn de santal, datând din secolul al XVI-lea. Ea a fost dăruită mănăstirii de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis din Siria, la 25 februarie 1958.
Se spune că Episcopul Samaha al Antiohiei a avut un vis prin care Maica Domnului îi spunea unde să fie mutată Icoana, precizând numele mănăstirii Ghighiu. În anul 1958, Icoana a fost adusă cu fast, la mănăstirea Ghighiu, în prezența patriarhului Justinian Marina.
În momentul sosirii alaiului la Ghighiu, episcopul sirian a izbucnit în lacrimi în fața tuturor, simțind că pentru păcatele conaționalilor săi Maica Domnului a poruncit schimbarea locului Icoanei. Încă de la aducerea ei din Siria, icoana era cunoscută ca fiind aducătoare de fapte minunate şi vindecări, multe din acestea fiind consemnate în urma rugăciunilor la această icoană şi a mărturiilor celor care şi-au pus credinţa în Maica Domnului.
Icoana se arată uneori foarte întunecată la față, alteori pare foarte luminoasă, însă ea este considerată totuşi tristă, în privința expresiei Preacuratei Fecioare, uneori Maica plânge, iar alteori nu se lasă ridicată și mutată, și nici fotografiată.
Izvor vindecător de boli
Cât despre izvorul din incinta ansamblului monahal, legenda spune că atunci când căuta loc de mănăstire, călugărul Agapie împreună cu patru ucenici, obosiţi de drum, au poposit într-o poiană din Codrii Vlăsiei pentru a se odihni.
Aici au fost treziţi de un foşnet, susurul unui izvor, ei înţelegând astfel că aici este locul potrivit unde să facă un schit, devenit astăzi Mănăstirea Ghighiu. Tot de la acest izvor se spune că şi-a luat mănăstirea hramul, „Izvorul Tămăduirii”.
Conform mărturiilor oamenilor care au consumat această apă cu credinţă, acest izvor cu apă este vindecător de boli. Trebuie spus că în anii comunismului, autorităţile de la acea vreme au încercat să acopere cu beton acest izvor, dar firul apei şi-a regsit un alt curs, spre disperarea acestor „atei”, dar spre mângâierea credincioşilor care s-au rugat aici neîncetat.
Există mărturii care arată că femeile care nu puteau avea copii, s-au rugat aici, au băut din apa izvorului şi au născut copii sănătoşi, totul ca o dovadă a izbândei credinţei profunde.
Mănăstirea Ghighiu s-a transformat, aşadar, într-un adevărat colț de rai şi datorită spectacolului oferit vizitatorilor de un arbore cățărător, care impresionează prin florile sale care emană un miros îmbietor.
