Din cuprinsul articolului
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ține o dietă riguroasă și se pare că acest lucru ar fi și secretul longevității sale. Fostul conducător al României a ajuns la vârsta de 94 de ani. Un nutriționist a scos la iveală dieta sa riguroasă.
Ion Iliescu a împlinit vârsta de 94 de ani. Cu toate că s-a vehiculat că starea sa de sănătate este precară, vechiul lider de la Cotroceni respectă un program zilnic. Regimul său alimentar are la baza o alimentație asistată biochimic. Este de fapt o dietă disociată, elaborată de către nutriționistul Ion Pop Blaga.
Conform specialistului, regimul îi ajută pe pacienți să renunțe la administrarea de medicamente și să se simtă mai bine.
„Nu văd o altă alimentație decât cea asistată biochimic, prin care proteinele, glucidele și lipidele se consumă separat, nu împreună, care să pună pe picioare un om cu afecțiuni cardiace majore, într-un timp atât de scurt”, a declarat nutriționistul Blaga, potrivit RTV.
Cel mai mare regret al lui Ion Iliescu
În cele doua mandate pe care le-a avut ca șef de stat, Ion Iliescu a reușit să-și țină departe de ochii lumii viața de familie. Cu toate acestea, a ieșit la suprafață un detaliu important din viața de familie. Care a fost cel mai mare regret al fostului președinte?
„Ne-am dorit copii, dar soția mea a avut trei sarcini toxice”
Într-un interviu mai vechi, Ion Iliescu a spus care este cel mai mare regret al său. Faptul că el și soția sa Nina Iliescu nu au putut avea copii. În ciuda încercărilor disperate, fosta primă-doamnă a României n-a reuşit să ducă o sarcină la capăt. Aceasta a trecut prin trei sarcini toxice care au dus în cele din urmă la avorturi spontane.
„Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Iliescu.
Întrebat de ce nu au luat în calcul varianta adoptării unui copil, fostul președinte a declarat că viaţa politică i-a răpit mult din timpul acordat familiei şi că nu i s-a părut just să adopte un copil în acele vremuri, deşi în `50 – `60 era o adevărată modă printre liderii comunişti să infieze copii, potrivit impact.ro.