Sari la conținut

Cum să evităm să ne îngreunăm karma. Alina Bădic: Trebuie să fim foarte atenți la semne și semnale

astrolog Alina Badic
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Predictii astrale saptamanale

Alina Bădic atrage atenția că Influența astrală nefavorabilă a lui Neptun, aflat pe ultimele grade ale zodiacului,  conjunctura cu Saturn și încălcarea regulilor ar putea avea implicații serioase asupra sănătății și bunăstării individuale.

Cei care își vor încălca regulile divine vor avea parte de multe distorsiuni. Alina Bădic atrage atenția că încălcarea regulilor ar putea avea implicații serioase asupra sănătății și bunăstării individuale.

Alina Bădic: Cine încalcă legile divine se poate îmbolnăvi

Legile și regulile Universului trebuie respectate, a explicat Alina Bădic în ediția de sâmbătă a emisiunii 360 de grade, de la B1 TV.

„Este destul de greu să explicăm ce înseamnă și cât de greu și de grav, până la urmă, este acest Neptun pe ultimele grade din cercul zodiacal.

El vorbește despre faptul că noi nu mai trebuie să permitem încălcarea legilor divine în ceea ce ne privește. Trebuie să fim conștienți de faptul că fiecare dintre noi are o regulă după care funcționează cel mai bine în viață.

De la această regulă, dacă se abate sau dacă alții încalcă principiile care ne vorbesc despre noi, se pot întâmpla foarte multe distorsiuni. Se pot întâmpla foarte multe lucruri neplăcute, inclusiv ne putem îmbolnăvi.

Deci, este foarte important, în această perioadă, să fim atenți. Este bine să respectăm legile și regulile Universului așa cum sunt ele”, a avertizat Alina Bădic.

Cum să evităm să ne îngreunăm karma

Alina Badic a explicat  cum putem să evităm situațiile care ne îngreunează karma.

„Acest Neptun avertizează asupra unui lucru: cu toții avem o karmă, nimeni nu a fost înger în toate viețile, dar este important să fim foarte atenți să nu ne mai facem, de acum încolo, alt gen de karmă. Deci, mare atenție!

Eu aș merge pe două direcții: pe de o parte, să încercăm să nu ne mai facem karmă de acum încolo; deci, să greșim cât mai puțin și să le greșim altora cât mai puțin, dar și să analizăm greutatea cu care venim de altădată și să încercăm să înțelegem care sunt zonele conflictuale, care sunt zonele de sensibilitate.

Nu înseamnă că doar conflictul sau doar avariația sau doar egoismul sau doar lucrurile acestea sunt grave. Uneori este grav și să nu vezi suferința celuilalt sau să fii, nu știu, opac sau ermetic, și așa mai departe”,  a explicat Bădic.

Alina Bădic: Cei din jurul nostru își vor arăta adevărata față

În perioada următoare trebuie să acordăm o atenție deosebită la semnele care indică schimbări importante, pentru că ignorarea acestora poate duce la consecințe toxice.

Este esențial să recunoaștem și să înțelegem comportamentele complexe ale celor din jur, precum și pe ale noastre, pentru a trece mai ușor prin provocările vieții.

„Este o perioadă în care ceea ce nu se întâmplă în firescul lucrurilor poate deveni foarte toxic, poate deveni foarte nociv. Trebuie să fim foarte atenți la semne și semnale. Ele sunt destul de clare și destul de ferme, după părerea mea, doar că uneori ne prefacem că nu înțelegem.

Vin foarte multe mesaje și la nivel relațional vom observa cum cei din jurul nostru sunt obligați de către univers cu acest Saturn și Neptun în Pești să își arate adevărata față.

Oamenii vor descărca anumite programe în această perioadă nu mai putem funcționa după clișee. Nu putem să dăm niște verdicte generale pentru toată lumea.

Fiecare are programul lui și atunci devine extraordinar de complex și de dificil să înțelegi programul celuilalt atâta vreme cât nici chiar el, nici chiar acea persoană, nu poate să și le înțeleagă pentru că fiecare avem programe foarte complexe. De aceea este foarte înțelept să înțelegem măcar programele după care noi funcționăm”, a mai spus astrologul.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel