Din cuprinsul articolului
Goana după bani a devenit ceva obişnuit, iar mulţi dintre noi au o gândire logică când vine vorba de finanţe, în ciuda faptului că facem greşeli zilnice pe care, adesea, nu le conştientizăm.
În cartea „Dolarii şi simţul realităţii: cum să apreciem corect banii şi cum să-i cheltuim mai inteligent” sunt explicate cinci obiceiuri falimentare din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.
Autorii lucrării, Dan Arierly, specialist în comportament economic la Universitatea Duke, şi Jeff Kreisler, un avocat devenit comediant şi scriitor, după ce şi-a finalizat studiile la Universitatea Princeton, recomandă câteva metode practice punctuale:
Gândeşte în bani, nu în procentaje!
Când te bucuri că iei un obiect la jumătate de preţ, nu uita că poţi cumpăra altele 50 cu reducere de 10 sau 15%. De regulă, oamenii sunt dispuşi să consume 10 minute în plus din viaţa pentru a găsi o ofertă mai bună.
De pildă, caută un produs care costă 5 dolari în loc de 10 dolari, însă nu s-ar deranja să petreacă cele 10 minute făcând economii multiple de 10 cenţi la diverse alte produse.
În acest mod ar putea pune deoparte în buzunar 10 dolari, nu 5. În mod frecvent, ne gândim că facem economii de 50% la o singură achiziţie, dar, concret, marja profitului creşte considerabil raportat la frecvenţa economiilor mici repetate, de doar cateva procente.
Concentrează-te pe ceea ce contează!
Sunt persoane care se plâng de faptul că un sandviş este prea scump, de exemplu, în condiţiile în care blochează sume mari de banii în fiecare an, depozitându-i la bancă.
Explicaţia este simplă: avem tendinţa de a „sparge” banii pe diverse lucruri nenecesare, în locul unei asigurări de viaţă, care ne-ar adduce cel puţin un sandviş gratis în fiecare zi pentru tot restul vieţii.
Uită teoria relativităţii!
Specialiştii în marketing ne seduc cu oferte supra-evaluate, care nu ţin cont nici de rata inflaţiei, nici de nevoile reale ale cumpărătorului, manipulând inteligent tendinţa compulsivă de a cheltui.
Mai mult, unele restaurante practică jocuri psihologice subtile cu clienţii, afişând intenţionat pe prima pagină a meniului ofertele foarte scumpe, în aşa fel încât celelalte mâncăruri să pară ieftine şi relativ accesibile. Dar relativitatea este relevantă în fizică, nu şi în materie de finanţe.
Apreciază corect costurile ofertelor!
Indiferent de vârstă, fiecare dintre noi s-ar bucura să cumpere la un preţ bun o maşină nouă. Totuşi, este recomandat să punem în balanţă modul în care ne afctează independenţa financiară o achiziţie importantă la un moment dat în viaţă. Merită să renunţă la vacanţe, să facem economii la mâncare şi să riscăm să rămânem cu facturile neplătite?
Acceptă sacrificiul de a face plăţi
Este o obişnuiţă să cumperi lucruri, simplu şi plăcut. De aceea sunt şi puse pe piaţă, pentru a fi cumpărate în magazine sau cu un simplu click pe internet. Depinde doar de noi în ce mod o facem, prin plăţi online, care sunt comisionate inutil, sau direct cu bani cash, la casa de marcat.
A doua variantă este cea mai economică, chiar dacă, psihologic, pare mai dureroasă. pentru că a scoate bani din portofel induce un fals sentiment de deposedare. Însă plăţi virtuale practice chiar asta fac, ne golesc conturile cu sume foarte mici pentru comisioane, dar reale.