Cel puțin 37 milioane de decese premature ar putea fi evitate până în 2025 în toată lumea dacă oamenii ar adopta un mod de viață mai sănătos, cu un consum mai redus de tutun, alcool și sare, arată un studiu apărut sâmbătă în revista medicală britanică The Lancet.
Cercetătorii de la Imperial College din Londra afirmă că, la un mod de viață mai sănătos s-ar ajunge prin reducerea cu o treime sau chiar la jumătate a consumului de tutun, cu 10% a celui de alcool și cu 30% a sării din mâncare. Numărul oamenilor care suferă de hipertensiune arterială ar scădea cu 25%, iar al celor obezi și cu diabet ar stagna. Acest efort ar permite evitarea, până în 2025, a peste 16 milioane de decese în rândul populației între 30 și 70 de ani la scară mondială și a 21 milioane printre cei de peste 70 de ani.
Cele două elemente principale care acționează asupra speranței de viață sunt fumatul și hipertensiunea arterială, important factor de risc în bolile cardiovasculare, care poate fi combătut cu ajutorul medicamentelor, al exercițiilor fizice și prin reducerea cantității de sare consumate.
Profesorul Majid Ezzati, principalul autor al studiului, precizează că de aceste eforturi ar beneficia cel mai mult oamenii cu venituri scăzute sau medii, putând fi evitate sau întârziate 31 milioane de decese premature.
Adoptarea unui mod de viață mai sănătos ar permite să scadă în continuare ‘mortalitatea în urma bolilor cardiovasculare și respiratorii cronice, să se reducă numărul de decese din cauza cancerelor de plămâni și stomac și să se inverseze tendința în privința mortalității legate de diabet’, încheie specialistul în sănătate, nutriție și mediu, citat de The Lancet.