Din cuprinsul articolului
Care sunt pensionarii care pot primi 700 de lei de lei până la sfârșitul lunii? Ce acte sunt necesare pentru a beneficia de acest ajutor? Aceste informații ne sunt furnizate conform Ministerului Investițiilor.
Pensionarii și persoanele cu venituri reduse mai pot beneficia de suma de 700 de lei alocată pe card pentru ajutorul pentru încălzire până la data de 31 martie, adică pentru doar câteva zile.
După această dată, fondurile nu vor mai fi creditate pe cardurile de energie. Pentru a preveni ca pensionarii să se afle în această situație, Ministerul Investițiilor a decis să ofere pensionarilor posibilitatea de a retrage acești bani.
Acte necesare pentru pensionarii care pot primi 700 de lei
Documentele necesare pentru încasarea sumelor plătite pentru procurarea de lemn de foc în numerar la oficiile poștale sunt următoarele:
a) Cardul de energie valabil în momentul efectuării plății prin servicii de mandat poștal;
b) Actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
c) Documente justificative emise începând cu luna august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023, cum ar fi avizul de însoțire a mărfii, factura sau bonurile fiscale, care să ateste achiziționarea materialului lemnos pentru încălzire utilizat la locul de consum. Aceste documente trebuie să conțină înregistrarea materialului lemnos și dovada achitării către furnizorul de lemn de foc;
d) În cazul în care beneficiarul cardului de energie are domiciliul sau reședința în alt loc decât cel înscris pe cardul de energie, trebuie prezentat un contract privind furnizarea materialului lemnos la domiciliul sau reședința sa, împreună cu o declarație pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la adresa unde locuiește.
Bani de la stat în 2024
În anul 2024, sprijinul acordat va fi în valoare de 250 de lei, fiind destinat montării repartitoarelor pentru căldură.
Beneficiarii vor primi un card de energie, fără valoare nominală, cu valabilitate pe întreg teritoriul României. Acest card conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parțială a cheltuielilor cu energia, precum și pentru acoperirea costurilor legate de achiziția și montarea unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, începând cu data de 15 aprilie 2024. Aceste sisteme sunt destinate imobilelor de tip condominiu conectate la un sistem de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă locală proprie de producere a energiei termice.