Din cuprinsul articolului
La doar 20 de kilometri de București se află o mănăstire puțin cunoscută de lume, dar unde rugăciunile și minunile se întâmplă cu adevărat. Mănăstirea a fost ctitorită de vornicul Constantin Samurcaș și soția sa, Zinca.
Mănăstirea este o oază de linişte desăvârşită, încărcată de o profundă spiritualitate, un loc cunoscut în istorie pentru popasul lui Tudor Vladimirescu de aici, din 17 martie 1821, moment în care a conceput celebra „proclamaţie” către locuitorii oraşului Bucureşti.
Mănăstirea Samurcăşeşti, căci despre ea este vorba, a fost înfiinţată în iunie 1808, de vornicul Constantin Samurcaş, care a zidit-o pe moşia sa din satul Ciorogârla, cu puţin timp înainte de a trece la Domnul. Locul, aflat în Câmpia Vlăsiei, este brăzdat de râurile Ciorogârla, Sabar şi de canalul Argeş – Bucureşti, învecinându-se în partea de nord-est cu comuna Ciorogârla, la 2 km în sud cu localitatea Darvari, iar la 6 km nord, cu comuna Bolintin – Deal.
Legenda apariției Mănăstirei Samurcăşeşti
Conform legendei, se spune că la originea înălţării sfântului lăcaş se află un cioban care păştea oile în aceste locuri şi care într-o noapte a visat că în timp ce stătea rezemat în ciomag şi cânta la fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lâna albă ca zăpada, cu trei coarne în loc de două, un vis care avea să se repete de mai multe ori în acea noapte.
Dis de dimineaţă, cum s-a trezit, ciobanul îi povesteşte visul său boierului Constantin Samurcaş, proprietarul terenului respectiv, care neştiind cum să interpreteze visul ciobanului cere ajutorul duhovnicului său, arhimandritul Timotei, stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica. Acesta interpretează visul ciobanului ca fiind un semn de la Dumnezeu, prin care îi transmite mesajul de a ridica o biserică în acea poiană în care erau păscute oile, iar cele trei coarne ar fi fost interpretarea cerinţei ca biserica să fie împodobită cu trei altare şi să fie închinată Preasfintei Treimi. După tâlcuirea stareţului, se spune că boierul Samurcaş a început imediat cumpărarea materialelor de construcţie şi zidirea bisericii.
Se pare că lucrările au început în vara anului 1806, mai exact la 16 august, data primului contract încheiat de vornicul Constantin Samurcaş cu dulgherii Stoian Ghenciul şi Anastasie Gheorghe. Însărcinat cu supravegherea lucrărilor la mănăstire a fost Vasilache Zahariano, biserica a fost sfinţită în iunie 1808, iar lucrările de construcţie la întreg ansamblul au fost încheiate la 17 august 1809.
Ctitoria a intrat sub îndrumarea duhovnicească a Arhimandritului Timotei, stareţul Mănăstirii Cernica (1807 – 1816), care a adus în acest loc monahii, două surori şi două nepoate ale sale, călugăriţe la Mănăstirea Ţigăneşti.
Un loc cu o încărcătură spirituală și istorică
Mănăstirea Sămurcășești nu doar îmbină frumusețea arhitecturală și spiritualitatea, ci și reprezintă un simbol al rezistenței și perseverenței în fața greutăților istorice. Este, de asemenea, recunoscută pentru miracolele săvârșite în sânul ei.
Mănăstirea este consacrată celor trei altare: Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Paraschiva.