Sari la conținut

Noi reguli în restaurante și supermarketuri începând cu 21 martie. Ce trebuie să știe clienții

sursa foto: arhivă Doctrul Zilei

Începând cu data de 21 martie, restaurante, cafenelele și magazinele alimentare sunt obligate să aplice o serie de măsuri pentru reducerea risipei alimentare.

Începând de joi toate localurile trebuie să afișeze vizibil, fie la intrarea în restaurant, fie în meniu că există posibilitatea ca oamenii să-și ia la pachet mâncarea pe care nu reușesc să o consume în local.

Unii patroni de restaurante făceau asta şi până acum, dar de joi regula este obligatorie pentru toţi.

Clienții nu vor mai plăti nimic pe recipiente, al căror cost va fi suportat de local, restaurant sau cafenea

În ce privește magazinele alimentare, acestea trebuie să ieftinească alimentele care se apropie de data de expirare sau să le doneze unor ONG-uri sau adăposturi pentru animale.

Aceste măsuri fac parte din legea risipei alimentare, promulgată recent de preşedintele Iohannis. România este campioana Europei la risipa alimentară. În țara noastră se aruncă anual peste 2,5 milioane de tone de alimente.

Lista principalelor reguli privind risipa alimentara care se aplică de joi, 21 martie:

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
  • măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare;
  • măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate;
  • măsuri pentru redistribuirea alimentelor prin transfer cu titlu gratuit, pentru consumul uman, către operatorii receptori (Regulamentul CE nr. 852/2004), precum şi măsuri privind redistribuirea alimentelor, prin transfer, pentru consumul uman, către operatori economici;
  • măsuri pentru utilizarea şi consumul produselor alimentare în hrana animalelor, până la expirarea termenului de valabilitate a acestora, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în domeniul nutriţiei animale;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi în vederea utilizării de material categoria 3 pentru hrana animalelor din adăposturi;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în biogaz;
  • măsuri pentru dirijarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman către o unitate de procesare autorizată;
  • măsuri pentru eliminarea şi utilizarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate, materiale de categoria 3.
Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel