Din cuprinsul articolului
Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei asupra diabetului de tip 2. Cercetările au arătat că adoptarea unei diete corecte duce la pierderea în greutate şi, în multe cazuri, la remisia acestei boli.
O dietă adecvată este de o importanță capitală în tratamentul diabetului, iar cea mai frecventă greşeală de alimentaţie este săritul peste o masă din zi, de obicei fiind vorba de micul dejun.
Ca urmare a consumului micului dejun, nivelul zahărului din sânge este stabilizat, iar mesele regulate controlează nivelul de insulină. Acesta dă startul metabolismului și permite organismului să proceseze glucoza din alimente.
Medicul endocrinolog Marina Berkovskaya enumeră principalele trei greșeli pe care diabeticii le fac atunci când își alcătuiesc meniul. „Persoanele care suferă de diabet acordă o atenție deosebită alimentației și își compun cu strictețe meniul. În acest caz, scopul principal este reducerea zahărului din sânge. Dar de multe ori diabeticii iau măsuri extreme care le dăunează sănătății pe termen lung”, spune medicul.
Atenţie la deficitul de proteine din alimentaţie
„Prima greșeală este să renunţaţi total la proteine. Alimente bogate în proteine (pește, pui, carne, ouă) reprezintă combustibilul esenţial al organismului nostru”, explică specialistul. Potrivit acestuia, în lipsa proteinelor nu poate fi sintetizată melatonina, hormonal care asigură un somn odihnitor.
În plus, o alimentaţie bogată în protein reduce nivelul de cortizol (hormonal stresului) și asigură o funcționare normală a creierului. De ea depind și masa muscular, precum şi rezistenţa oaselor. De asemenea, deficitul de proteine afectează elasticitatea pielii, contribuind la apariţia timpurie a ridurilor şi vergeturilor.
Fără carbohidrați la cină!
A doua greșeală făcută de diabetici este excesul de hrișcă, orez și alți carbohidrați din dietă, care provoacă vârfuri de zahăr noaptea. Și asta duce la creșterea în greutate. „Încercați să nu mâncați carbohidrați la cină, chiar dacă sunt carbohidrați complecși sub formă de cereale”, ne sfătuiește medicul endocrinolog.
Atenţie la modul în care consumaţi fructele!
O greşeală frecventă în alimentaţia diabeticilor este modul în care sunt consumate fructele. Este bine să mâncaţi fructele proaspete, nu le făceţi gem sau dulceaţă, nu le fierbeţi pentru compot, nu le pasaţi şi nu le deshidrataţi.
Alegeţi mai ales fructele acre sau acrişoare (kiwi, mere, portocale, mandarine, clementine, agrişe, zmeură, affine, mure, ananas). Este bine sa alegeti fructele mai tinere, uşor necoapte, cu pulpă tare.
Nutriţioniştii atrag atenţia că NU este bine să mancati fructele după prânz şi niciodată seara. Momentul zilei corect în care este bine să vă luaţi porţia zilnică de fructe este ora 10 dimineaţa sau la prima gustare.
Diversificaţi meniul în fiecare zi
În cazul diabetului zaharat, meniul trebuie să fie cât mai echilibrat posibil: încercați să îl împărțiți în trei mese și cel mult două gustări între ele. Evitaţi pe cât posibil ronţăielile.
Alimente de evitat!
Persoanele cu diabet de tip 2 trebuie sa evite în totalitate sau să consume în cantităţi reduse următoarele alimente şi băuturi:
- alimentebogate în grăsimi saturate sau trans
- pâinea albă, cartofii, orezul, pizza, produse de tip fast-food etc.
- dulciurile sau sucurile/siropuri de fructe îndulcite
- bere şi alcool
- alimente prăjite
- organe din carne de vită sau de porc
- carnea procesată şi mezelurile
- margarina
- produsele de panificaţie (covrigi, merdenele, brioşe etc.).