Din cuprinsul articolului
În România se aplică sistemul orei de vară, prin care se urmărește creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui. Ceasurile se dau cu o oră înainte.
Schimbarea orei se face o dată primăvară și o dată toamna, când se revine la ora de iarnă, considerată cea standard.
În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) este de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).
Ora de vară 2024. Trecerea la ora de vară
În România, trecerea la ora de vară pentru anul 2024 se va efectua conform tradiției în ultima duminică a lunii martie, ceea ce implică ajustarea ceasurilor cu o oră înainte, de la 3:00 la 4:00 dimineața. În ciuda solicitărilor Comisiei Europene adresate statelor membre de a elimina practica schimbării orei, România încă nu a decis să facă acest pas.
Astfel, în martie, România își va alinia ceasurile la ora de vară, avansându-le cu o oră, transformând ora 3:00 în ora 4:00. Această ajustare se realizează în concordanță cu orarul adoptat în cadrul Uniunii Europene.
Schimbarea orei devine un eveniment obișnuit pentru români, deoarece în fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, ceasurile sunt date cu o oră înainte pentru a marca trecerea la ora de vară. Această practică a fost implementată pentru a extinde perioada de lumină naturală pe timpul zilei și pentru a se alinia cu standardele europene.
Ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3. Orarul de vară se aplică din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie.
Ora de vară în Europa
Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei
Unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.
Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie).
Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.
Cum ar putea influența organismul trecerea la ora de vară
Schimbarea orei poate avea efecte asupra organismului uman. Poate fi nevoie de o anumită perioadă de acomodare.
- Pot surveni dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil cu reglarea ceasului biologic al organismului.
- Oamenii pot resimți stare de oboseală, uneori accentuată, până organismul se obișnuiește cu noul program. Pot fi și schimbări de stări emoționale sau lipsa concentrării.
Mai îngrijorător este faptul că atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale și accidentele de muncă sunt mai frecvente în primele săptămâni după schimbarea orei, susține Știri pe Surse. De asemenea, s-a constatat că în săptămâna în care se tr