Din cuprinsul articolului
Prima lună a primăverii aduce un nou început pentru majoritatea nativilor. Horoscopul lunii martie 2024 dezvăluie că unele zodii vor avea momente de cumpănă. Este o perioadă plină de mesaje venite din partea astrelor, cu o energie care va pleca din zodia Vărsător și va ajunge în Pești.
Află ce au pregătit astrele pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători şi Pești.
Berbec : 21 martie – 19 aprilie
Nativii Berbec vin la pachet cu foarte multă informație prețioasă în luna martie. Totuși trebuie să o filtreze pentru a vedea ceea ce este important cu adevărat. Un anumit eveniment îi va marca și le va oferi șansa să arate ceea ce pot cu adevărat. Pe 10 martie are loc Luna Nouă care va însemna acceptare și vindecare. Este o șansă să scape de rănile din trecut. Vor exista și decizii importante în sfera financiară. Pentru cei care se află deja într-o relație, este posibil ca până la sfârșitul lunii Martie, aceasta să se finalizeze.
Taur : 20 aprilie – 20 mai
Nativii Taur găsesc răspunsuri la multe dintre întrebările existențiale. Cu toate acestea, vor trece printr-o perioadă greu încercată. Vor cere ajutorul prietenilor, însă îl vor primi cu greu. Se vor simți marginalizați chiar și de către membrii familiei.
Sunt sfătuiți de astre să aibă grijă de relațiile pe care și le-au construit până acum pentru a nu suferi în viitor. Vor avea puterea de a lua decizii, însă nu trebuie să abuzeze de aceasta.
Gemeni : 21 mai – 21 iunie
Nativii Gemeni se bucură de noroc pe plan personal. Își găsesc marea dragoste și se simt mai pasionali ca oricând. Vor să demonstreze că sentimentele sunt tot ceea ce contează pentru ei. În perioada imediat următoare vor fi atinși de săgețile lui Cupidon și se vor simți în al nouălea cer, potrivit catine.ro. Vor dori să demonstreze celor din jur că sunt capabili de lucruri mărețe. Cei care se află deja într-o relație, cochetează cu ideea de a deveni părinți.
Rac : 22 iunie – 22 iulie
Nativii Rac sunt nevoiți să treacă peste o lună destul de complicată. Atât pe plan personal cât și profesional vor să demonstreze că sunt într-o stare permanentă de bine. Cu toate acestea, atunci când comunică cu cei din jur nu reușesc să transmită ceea ce își doresc cu adevărat. Vor avea probleme și în modul de a-și gestiona proiectele. Au șansa de a călători mai mult și de a se regăsi pe sine. Dacă își doresc să înceapă anumite cursuri, trebuie să ofere o sumă de bani. Acest lucru nu prea îi încântă.
Leu: 23 iulie – 22 august
Nativii Leu trebuie să înfrunte schimbările care apar în viața lor într-o manieră cu adevărat curajoasă. Fie că este vorba despre lucruri pozitive sau mai puțin îndreptate către această zonă, Leii vor ști cu exactitate cum să-și valorifice timpul. Pentru cei singuri, ideea de a începe o relație le surde. Cu toate acestea, riscă să uite că au pornit pe un drum ghidat de regăsire. Din data de 25 martie este posibil să existe o dorință acută de a călători.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Nativii Fecioară se bucură de momente fericite în viața de cuplu. Au șansa de a-și demonstra feminitatea și dorința de a construi o familie în adevăratul sens al cuvântului. Pentru cei singuri, astrele sugerează o pregătire în prealabil a tot ceea ce înseamnă ritualuri de fertilitate. Fecioarele trebuie să învețe arta negocierii alături de partener. Dacă își doresc ceva anume, este perfect normal să muncească pentru a obține lucrul respectiv.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Nativii Balanță sunt sfătuiți să nu se mai gândească la trecut și să privească direct în față viitorul. Trebuie să lase grijile în urmă și să se bucure de ceea ce au construit până acum. Este un moment propice pentru a se întreba încotro este cazul să se îndrepte. Nu va mai dura mult până când vor fi pregătiți să ia decizii dificile.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii Scorpion au parte de o lună extrem de relaxantă. Vor primi vești bune și se vor delecta cu cele mai simple conversații cu putință. Au de asemenea șansa să câștige sume importante de bani pe care le vor investi cu speranță. Sunt fericiți cam toată perioada și nu vor avea parte de conflicte majore. În ceea ce privește relațiile de cuplu, trebuie să fie atenți la ceea ce își doresc cu adevărat. Iubirea de sine este întotdeauna cea care primează.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Nativii Săgetător vor aborda în luna martie exclusiv problemele care îi interesează în mod personal. Chiar dacă vor dori să schimbe astfel tactica, vor părea în cele din urmă foarte egoiști. Au ajuns totuși în acest punct din pricina faptului că s-au neglijat o bună perioadă de timp. Vor exista momente în care nu-și vor mai putea stăpâni încântarea și vor achiziționa lucruri noi pentru casă și grădină.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Nativii Capricorn au parte de o perioadă extrem de tumultoasă. Se ceartă cu cei din jur și nu reușesc să ajungă de comun acord la o idee concretă. Sunt descriși ca fiind negativiști și vor să fie apreciați de prieteni pentru ideile valoroase pe care cred că le au, spune Astrology.com. Astrele spun că întotdeauna trebuie să existe un soi de echilibru. Vor avea probleme în sfera financiară, asta pentru că se vor găsi cheltuind mai mult.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Nativii Vărsător sunt pregătiți să înceapă o viață nouă. Vor să-și dezvăluie încă de la început intențiile sentimentale, asta dacă întâlnesc persoana potrivită. În plan amoros, lucrurile par să se îndrepte în direcția bună. În a doua parte a lunii martie, vor cheltui fără cap. Acest lucru le va crea anxietate și ideea că sunt forțați să se limiteze.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Nativii Pești intră în prima lună de primăvară extrem de optimiști. Au impresia că toate planurile pe care le au vor deveni realitate. Sunt încântați să se dezvolte și să-și aloce timp pentru cunoașterea de sine. Astrele îi ajută în acest sens, asta pentru că atunci când vorbim despre relații, ceea ce reușesc să adune acum vor păstra pentru o lungă perioadă de timp.