Iarna cu zapezile sale troienite este bucuria copiilor, a schiorilor şi a amatorilor de sport în aer liber. Copilul care se joacă afară este vesel, roşu în obraji, cu nasul şi degetele îngheţate. N-ar lăsa joaca pentru nimic în lume, deşi tremură din tot corpul şi hainele i s-au umezit de mult. Este momentul în care părinţii trebuie sa intervină pentru că rezistenţa copiilor la frig este diferită de a adulţilor care au o masă corporală mai mare expusă la aceleaşi temperaturi scăzute.
Temperatura normală a corpului uman este între +360 C şi +37,50 C, temperatură la care prin piele trece 4% din totalul sîngelui pus în circulaţie de către inimă, adică 200 ml pe minut. Temperatura ambientală plăcută, “limita confortului termic”, este între +150 C şi +250 C. Atunci cînd aceasta scade sub minus 20 C se cheamă că e frig şi apare fenomenul de îngheţare.
Sub 35 de grade C=hipotermie
Pentru orice fiinţă vie expusă la temperaturi joase chiar pe o perioadă scurtă, mai ales dacă frigul este însoţit de umezeală sau vînt, şi mai ales dacă persoana este vîrstnică sau copil mic, apare riscul hipotermiei, adică scăderea temperaturii corpului sub +350 C. Semnele hipotermiei sînt tegument palid, buze şi unghii albastre, tremurat violent, apoi pe măsură ce acesta încetează apar tulburări de vorbire, ameţeală şi amorţire. Comportamentul devine iraţional, omul este dezorientat, apatic şi somnoros, pulsul devine rapid neregulat şi slab iar respiraţia e grea. Apare starea de inconştienţă şi dacă nu este împiedicată pierderea de căldură prin înlocuirea hainelor umede cu altele uscate, dacă nu i se administrează lichide calde, există riscul real al “morţii albe”. Cînd vreţi să ajutaţi o persoană îngheţată să se încalzeasca fiţi siguri că mîinile şi picioarele sînt acoperite. Puteţi introduce extremităţile în apă călduţă, la temperatura normală a corpului, dar nu fierbinte pentru că pe zonele amorţite se pot produce arsuri. Dezgheţarea doar a mîinilor şi picioarelor, dacă nu e constantă şi însoţită şi de dezgheţarea corpului, poate fi periculoasă şi aduce pacientul în stare de şoc.
Vârful nasului, obrajii și lobii urechilor, risc maxim de degerături
Cele mai multe întâmplări neplăcute legate de frig sunt cele ale muncitorilor în aer liber, ale exploratorilor în zone friguroase, ale turiştilor rătăciţi pe munte sau a celor căzuţi accidental în apă rece, ale persoanelor prinse în furtuni de zăpadă pe şosele. Victimele pot suferi nu doar hipotemie ci şi degerături ale extremităţilor. Pielea pe zona expusă este la început roşie, apoi albă şi amorţită. Cel mai frecvent degeră degetele de la mîini şi de la picioare, vîrful nasului, obrajii sau lobii urechilor. Ele se pot coji, băşica şi chiar ulcera. Dacă privim la microscop pielea degerată putem observa acele de gheaţă care înconjoară celulele, iar în cazuri mai grave ele pot tăia ca nişte lame pereţii celulelor. De aceea nu e bine să frecăm zona degerată, pentru că se agravează distrugerea ţesutului. Înfaşurat într-o pătură uscată, pacientul trebuie dus cît mai repede într-un serviciu medical pentru tratament de urgenţă. Degerătura poate determina modificări ireversibile ale ţesuturilor ca necroza, iar lipsa durerii locale este de prost augur şi semnifică o distrugere nervoasa. Dacă sub tratament reapare durerea odată cu recolorarea tegumentelor, e semn că ţesuturile pot fi salvate.
Primul ajutor dacă ați înghețat de frig
Unele persoane au o sensibilitate mai mare la frig, iar suferinţa lor este mai intensă chiar la temperaturi nu foarte scăzute. De la tegumente reci şi vinete la desenul marmorat alb-albăstrui al pielii, la urticaria la frig sau la cianoza degetelor şi la durerea provocată de fenomenul Raynaud, totul este posibil şi aceste situaţii trebuie investigate medical, prevenite şi tratate atent de specialist.
Oricine poate lua cîteva măsuri simple, ca încălzirea treptată a extremităţilor prin înlocuirea mănuşilor, şosetelor şi încălţărilor ude, aplicarea unor emoliente grase pe zonele descoperite, schimbarea în haine uscate, administrarea de ceai cald îndulcit (nu de alcool!) şi mîncare consistentă, însă administrarea unor medicamente vasodilatatoare, antiinflamatoare sau trombolitice rămîne doar de competenţa medicilor.
Distracţia e mare, dar frigul pentru piele rămîne la fel de riscant ca un sport extrem.
Factori de risc:
- îmbrăcăminte neadecvată
- vreme rece, umedă, vîntoasă
- deshidratare
- consum de alcool, fumat
- contact cu obiecte metalice reci
- şoc, traumatism
- oboseala
- boli vasculare în antecedente
- vîrsta prea fragedă sau prea înaintată.
Cum ne pregătim de ieşit iarna pe munte:
- mai multe rînduri de haine, ultimul fiind şi hidroizolant
- cizme impermeabile şi bine căptuşite
- căciulă, mănuşi
- ochelari de soare
- termos cu ceai sau cafea fierbinte, un sandwich şi o ciocolată
- telefon mobil, lanternă
Sfaturi cosmetice pentru anotimpul rece:
- cremă grasă pe ten şi buze, cu un factor de protecţie solară de minim 15
- duşuri calde şi scurte pentru a nu distruge filmul lipidic protector al pielii
- săpunuri blînde şi creme emoliente după duş.
Dr. Mihaela Leventer
Medic primar dermatolog
Preşedintele Societăţii Române de Medicină Estetică
