Sari la conținut

Cum pot obţine rudele fișa medicală a pacientului decedat. Modificări legislative importante

SPITAL
sursa foto pixabay

Din cuprinsul articolului

Legislația privind drepturile pacientului și modul în care sunt transmise rudelor datele medicale ale unui pacient decedat în spital a fost revizuită, după apariția în Monitorul Oficial a Ordinului Ministerului Sănătății (MS) nr. 991/2024, care se aplică din 14 februarie.

Practic, acum se aliniază prevederile normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 cu schimbările apărute în toamna trecută, prin Legea 328/2023.

O condiţie esenţială

Legea amintită, care se aplică din 11 noiembrie, adaugă o condiție pentru ca rudele unei persoane decedate în spital să poată cere dosarul medical al acesteia: prezentarea unui certificat de moștenitor.

Până de curând, rudele unui pacient decedat aveau acces la datele medicale ale acestuia doar dacă exista un consimțământ explicit în acest sens.

Sursă foto: CDC

În martie 2023, printr-o ordonanță de urgență s-a stabilit ca, la decesul unui pacient, toate informațiile medicale ce-l vizează să fie furnizate rudelor la cerere, conform avocatnet.ro.

După ce normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului au fost modificate, s-a stabilit, prin ordin, introducerea unor noi prevederi în norme, astfel încât să se stabilească situațiile în care se consideră că pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul privind transmiterea datelor medicale.

Apoi, în toamnă, legea a fost modificată din nou, datele medicale unui pacient urmând să se transmită rudelor după decesul acestuia doar pe baza unui certificat de moștenitor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel