Sari la conținut

Ce spune părintele Calistrat despre superstiții: 50% dintre credincioşi cunosc superstiţiile chiar mai bine decât cunosc Crezul

calistrat
sursa foto: arhiva doctorul zilei
Calistrat Chifan, despre vise cu morți

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni se arată îngrijorat că aproximativ jumătate din ortodocși au încredere în superstiții. Duhovnicul afirmă că aceste superstiții îl defăimează pe Dumnezeu.

Așadar, oricine crede în acestea comite un mare păcat, deoarece denaturează adevărul divin. Părintele Calistrat atenționează că superstițiile se pedepsesc la fel ca vrăjitoria, cu canoane puternice. Superstițiile înălțate la rang de religie conduc la degradarea sufletului și la îndepărtarea de Dumnezeu, spune părintele Calistrat.

Calistrat Chifan: „Trebuie să-i fac să înţeleagă că e o prostie”

„50% din ortodocșii noștri cunosc mult mai bine elementul superstițios și asta mă deranjează, chiar, câteodată, decât cunosc Crezul sau Psalmul 50, sau pravila, sau canonul, sau spovedania, sau împărtășania, sau rugăciunile de împărtășanie, sau ce-i voie și ce nu-i voie. Ei știu, vin din prima, nici nu trebuie să stai mult la discuții.

‘Părinte, am avut un necaz mare’. Zic: ‘Ce s-a întâmplat?’ -‘Mi-a făcut vrăji’ -‘Ia povestește-mi cum’. Dar eu îl pun să povestească, că am subiect de predică. Adică trag de acolo niște concluzii psihologice și pedagogice și găsesc o idee cum, în următorul cuvânt, când voi avea ocazia, să vorbesc despre ceva convingător, să înțeleagă alții că aia-i o prostie”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

Mărturisitorul a mai dat și un exemplu concret privind un enoriaș ajuns la el, care s-a plâns că i s-au făcut vrăji, însă acestea nu sunt decât fantasme, a spus duhovnicul:

„Îmi spune: ‘Părinte, am găsit toată ușa stropită, erau bețe de chibrit sub preș’. Normal, femeia de serviciu, ca să scape, le-a dat sub preș acolo, să nu se mai ducă până jos. Nu-i firesc? Ușa zoită…păi dacă ea nu spală bine mopul ăla în găleată și vine și flescăiește și îți împroașcă ușa, zoile alea nu se usucă pe culoarea de la ușă, nu-i normal că le vezi acolo? ‘Nu, părinte, că era un căpețel de lumânare’. Dar eu de unde să știu cum a ajuns căpețelul ăla de lumânare acolo?”, relatează părintele, potrivit Romania Tv.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel