Medicamentele care contribuie la scăderea nivelului de estrogen din organism ar putea fi o alternativă pentru mastectomie în cazul femeilor purtătoare ale mutaţiilor genetice care cresc riscul de cancer mamar, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici.
Aproximativ 0,2% dintre femei sunt purtătoare a două mutaţii pe genele BRCA1 şi BRCA2 care cresc riscul de apariţie a unui prim cancer mamar cu 85% şi favorizează apariţia unui al doilea cancer mamar.
Aceste mutaţii le fac pe femeile purtătoare să opteze pentru mastectomii preventive, aşa cum a fost cazul, anul trecut, al actriţei americane Angelina Jolie. Actriţa nu era diagnosticată cu cancer mamar în momentul în care a fost operată.
Femeile purtătoare ale acestor mutaţii genetice prezintă şi cu până la 40% mai multe riscuri de a dezvolta cancer ovarian, motiv pentru care unele dintre ele apelează şi la operaţia de eliminare a ovarelor.
De altfel, în prezent, cea mai eficientă metodă testată de a elimina riscul de dezvoltare a unui cancer mamar şi ovarian este apelarea la această metodă chirurgicală extremă.
Însă cercetătorii de la Queen’s University din Belfast spun că celulele femeilor purtătoare ale acestor mutaţii genetice sunt distruse de estrogenul din organism, acest fenomen conducând la dezvoltarea tumorilor canceroase.
Pe piaţă, însă, există deja medicamente special concepute pentru a stopa producţia de estrogen din organism, iar un astfel de tratament ar putea constitui o metodă mai puţin invazivă de a reduce riscul de cancer, în cazurile moştenite genetic, spun specialiştii.
Potrivit noului studiu, există o legătură directă între nivelurile ridicate de estrogen din organism şi distrugerea ADN-ului, care conduce la apariţia cancerului mamar şi ovarian.
Specialiştii mai spun că un astfel de tratament poate oferi acestor femei şi posibilitatea de a avea copii, ele putând întrerupe administrarea medicamentelor în perioada în care doresc să rămână însărcinate.
Cercetătorii speră să înceapă testele clinice în aproximativ un an. În etapa iniţială, se va folosi o combinaţie de două medicamente anti-estrogen, pe o perioadă de trei luni, iar specialiştii vor evalua starea de sănătate a voluntarelor prin biopsii, analize de sânge şi urină.