În Statele Unite un copil din 68 este autist, potrivit celei mai recente estimări a autorităților sanitare publicate joi. Este o creștere cu 30% față de cifrele precedente, din 2012.
Acum doi ani, un copil din 88 suferea de tulburări din spectrul autist (TSA), se amintește în raportul Centrelor federale de control și prevenire a bolilor (CDC).
Cifrele mai arată și că autismul este de aproape cinci ori mai frecvent la băieți decât la fete, existând la un băiat la 42, față de o fată la 189. Raportul CDC afirmă de asemenea că există mai mulți copii albi afectați de autism decât negri sau hispanici.
Capacitățile intelectuale variază mult în rândul acestor copii, mergând de la un handicap sever la inteligență medie și chiar peste. Studiul arată că proporția de copii cu un nivel intelectual mai ridicat este în creștere. Astfel, aproape o jumătate din copiii autiști au un nivel intelectual mediu (85) sau mai mult, față de acum zece ani, când erau doar 30%.
Raportul mai afirmă că majoritatea copiilor autiști sunt diagnosticați după vârsta de patru ani, deși sindromul poate fi depistat de la doi ani. ‘Trebuie să facem mai mult pentru diagnosticarea mai timpurie a copiilor. Depistarea precoce a autismului este cel mai eficient mijloc de care dispunem în prezent pentru a face diferența în viața acestor copii’, spune dr Coleen Boyle, director la CDC.