Din cuprinsul articolului
Marți, 9 ianuarie, trei elevi de la liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui, au salvat viaţa unui bărbat care a făcut infarct pe stradă.
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a căzut din picioare în apropierea locului în în care se aflau cei trei. Aceştia i-au acordat primul ajutor şi au început manevrele de resuscitare, până la sosirea medicilor.
Trei tineri din Vaslui au salvat viața unui bărbat care a făcut infarct pe stradă
Maria Ignat Ianis Bologa și Ștefan Gherghe sunt cei trei elevi, aflați în clasele a X-a și a XI-a la Liceulul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.
Cei trei au devenit voluntari SMURD în anul 2023, iar la început de 2024 au salvat viața unui bărbat care a suferit un infarct miocardic, în plină stradă.
„Elevii au relatat dispecerului de serviciu că bărbatul se află în stop cardio-respirator, la fața locului fiind trimis de urgență echipajul și ambulanța SMURD pentru terapie intensivă mobilă (TIM).
Așa cum au învățat la cursurile de prim ajutor, cei trei voluntari SMURD au început manevrele de resuscitare și au continuat până la sosirea ambulanței TIM.
În cel mai scurt timp posibil, ambulanța SMURD a ajuns la fața locului, echipajul continuând manevrele de resuscitare.
După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Datorită vouă un om trăiește! Felicitări pentru aceasta intervenție! Mândri de voi!”, a fost mesajul transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.