Sari la conținut

Fiul unui milionar român a fost reţinut, după ce a fost prins la furat într-un hipermarket

supermarket
sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Controale ANSVSA

Vineri, 5 ianuarie, fiul unui afacerist din Târgu Jiu a fost reținut pentru furt și înșelăciune, după ce a fost prins înlocuind produse ieftine cu unele scumpe.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 37 de ani, din localitate, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat și înșelăciune, în formă continuată

Fiul unui milionar, reținut pentru furt calificat și înșelăciune

Florin Valentin Mircescu, în vârstă de 37 de ani a recurs la înlocuirea etichetelor unor produse cu altele ale unor produse mai ieftine, într-un hipermarket din Târgu Jiu.

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că acesta, în ziua de 14 decembrie 2023, în timp ce se afla într-un supermarket din incinta unui centru comercial, din municipiu, ar fi indus în eroare casiera, prin faptul că ar fi schimbat preturile mai multor produse achiziţionate, iar la casa de marcat a achitat o sumă mai mică, creând un prejudiciu de aproape 1.400 de lei.

De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că, la data de 8 decembrie a.c., cel în cauză, prin folosirea aceleiaşi metode, şi-ar mai fi însuşit şi alte bunuri”, potrivit unui comunicat al Poliţiei judeţene Gorj.

Modul de operare al bărbatului

Pentru a intra în posesia unor mărfuri scumpe, bărbatul obișnuia să plătească pentru ele mult mai puțin decât valoarea reală, conform News.ro. De exemplu, punea sticle scumpe de whisky în cutiile unor branduri mai ieftine și trecea astfel cu ele de casele de marcat.

În cazul produselor ambalate în cutie din carton, pe unele le scotea din cutie pentru a nu le achita, iar în alte situații în care putea desprinde codurile de bare de pe produs, punea coduri de bare ale unor produse ieftine pe produse cu prețuri mai mari.

În 8 decembrie, fiul omului de afaceri a reușit să treacă de casa de marcat, dar în 14 decembrie casierița și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Totodată, mai mulți clienți au reclamat, după ce au cumpărat băuturi scumpe, că în cutii erau, de fapt, produse mai ieftine.

Verificările făcute pe înregistrările hipermarketului au arătat că bărbatul de 37 de ani schimba produsele la raft.

În 5 ianuarie, el a fost reținut pentru 24 de ore, dar la expirarea ordonanței de reținere a fost eliberat. Bărbatul este cercetat în continuare pentru furt calificat și înșelăciune, în formă continuată, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact întreaga activitate infracțională a acestuia.

Potrivit unor surse citate de presa locală, fiul afaceristului a mers la audieri cu o mașină Lexus de 100.000 de euro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel