Sari la conținut

Cum arată Mihaela Tatu după ce a slăbit 30 de kilograme? Mihaela Tatu: ”Am reușit să ajung la o greutate ideală cu ajutorul ..”

Sursă foto: Mihaela Tatu Facebook

Mihaela Tatu, în vârstă de 60 de ani, a avut de-a lungul timpului probleme cu greutatea, în trecut, aceasta ajungând să cântărească 100 de kilograme, lucru ce i-a pus puternic sănătatea în pericol. În timp, fosta prezentatoare a emisiunii „De 3 ori femeie” a găsit o metodă specială pentru a-și controla greutatea, dar și de a-și genera o stare de bine.

Mihaela Tatu a subliniat că slăbirea nu este un proces simplu, ci necesită un angajament constant și o hotărâre de a adopta un stil de viață sănătos.

”Procesul, indiferent ce metodă alegi ca să dai jos kilogramele, are două ingrediente la care nu trebuie să renunţi pentru că sunt de baza: voinţa şi disciplina.

Eşti ceea ce alegi să fii. Iau o pauză, în pauza aia de două luni am grijă nu să mai dau jos, ci să mă menţin, apoi iar încep.

În ziua respectivă mănânc, a doua zi am grijă şi încep iar cu voinţă şi disciplină. Am învăţat să mă abtin. Dacă nu poţi, atunci eşti ceea ce accepţi tu să fii”, a povestit Mihaela Tatu, potrivit viva.ro.

Mihaela Tatu: ”Am reușit să ajung la o greutate ideală cu ajutorul tratamentelor corporale”

Mihaela Tatu a dezvăluit că unul dintre primii pași în călătoria sa către o siluetă mai suplă a fost utilizarea tratamentelor corporale.

”Am reușit să ajung la o greutate ideală cu ajutorul tratamentelor corporale, a masajului și a vacuumului. În prima lună s-au dus 7-8 kilograme. Acest lucru m-a încurajat să merg mai departe și am apelat și la un nutriționist de la București, dar si la un antrenor din Oradea, cu ajutorul cărora am făcut minuni cu corpul meu.

mihaela tatu
Sursă foto: Kfetele

Eu întotdeauna m-am îngrășat din cauza problemelor de sănătate. Am făcut ordine, obiectivul meu de acum 2 ani, era așa: să am grijă de starea mea de sănătate care să genereze slăbitul și să slăbesc pentru a genera o stare de sănătate bună.

Greutatea în plus, kilogramele în plus: 1 – Tiroida mea vraiște, 2 – vertebre tasate, eu am ruptură de ligament încrucișat și menisc, trebuia să fiu subțirică, tocmai ca să am cât mai puțină greutate pe genunchi. Diabetul? Nu am, dar spre încolo mă îndreptam. Am avut 99 kilograme, 98.600, fără un 1,400 kg nu am avut suta. Atunci m-am speriat, a fost rău! Și eu sunt foarte energică, mă duc stânga, dreapta, am început să gâfâi și când urcam scările, când mă aplecam să mă închid la încălțăminte”, a mărturisit Mihaela Tatu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel